Dulcele meu Amar (+18)

Violată.

În viaţa primim ceea ce dăruim. Iar uneori suntem într-atât de egoisti încât nu ne bucurăm de lucrurile pe care le posedăm. Posibil să fiu o egoistă, întrucât nu mă mulţumesc cu iubirea falsă care îmi este dăruită. Încă de la început, am permis sentimentelor adevărate să îmi pătrundă în inimă. Nu înţeleg de ce am făcut acest lucru, deoarece, realizez că nu a avut niciun rost. Ai simţit vreodată cum e să mori pe interior? Căci eu am simţit-o! Şi încă simt. În fiecare zi. În fiecare minut. La fiecare răsuflare! Doare atât de tare, încât ai impresia că eşti fără de speranţa. Nu mai poţi lupta, nu mai poţi învinge, dar poţi iubii. L-am iubit, îl iubesc şi probabil, îl voi iubii pentru eternitate. Nu ştiu de ce. Nu găsesc explicaţia logică a sentimentelor mele dulci-amare.

Drumul vieţii mele a luat o întorsătură drastică şi periculoasă. Atunci când trebuia să virez la dreapta, am lăsat sufletul să meargă drept. Izbindu-se de zidul inimii lui. Încă din copilărie mi-am interzis să sufăr! Am ajuns să plătesc preţul reţinerii mele fără voia mea! Inima-mi plânge cu lacrimi de  sânge, ruptă în mii şi mii de bucăţi inegale, care se chinuie să se găsească unele pe altele. Exact ca un puzzle incomplet.

Îmi deschid ochii larg când aud uşa dormitorului alăturat deschizându-se. Mă ridic în şezut şi îmi trec mâinile prin păr, înainte de a mă grăbi spre ieşirea camerei de oaspeţi. Le privesc pe cele două femei de noaptea trecută prin crăpătura uşii şi răsuflu uşurată, strângându-mi degetele în pumn. Le aud şuşotind despre cât de umitioare a fost noaptea trecută şi chicotind. Mă întrebam dacă ele au habar de existenţa mea.

Dacă ştiu că în camera alăturată, eram eu. Scăldată în lacrimi la auzul gemetelor şi mişcările animalice a le patului. Ies din ascunzătoarea mea atunci când paşii lor se îndreaptă spre scări şi cu paşi repezi mă năpustesc asupra camerei noastre... Cameră martoră suferinţei mele şi trădării iubitului meu. Apăs cu grijă clanţa metalică şi pătrund în încăpere. Ochii mi se măresc considerabil la vederea dezastrului care persistă în jurul meu. Aşternuturile albe din mătase fină, erau acum rupte pe alocuri şi aruncate într-un colţ al camerei. Aşa cum era inima mea.

Mâinile mele căutau disperate un obiect solid de care să se sprijine, întrucât atunci când i-am privit chipul celui iubit am simţit cum pământu îmi fuge de sub picioare şi aerul mi se taie. Stătea rezemat de tăblia patului, butonându-și interesat telefonul cu un zâmbet specific în colţul gurii. Parul negru ca abanosul îi era ciufulit, iar pielea-i purta o culoare rozalie. Înghit automat în sec când ochii lui mă aţintesc, privindu-mă cu superioritate.

Îi privesc pieptul lat şi îmi duc una din mâini la gură pentru a-mi înăbuşi suspinul. Zeci de zgarieturi îi brazdau pielea, iar gâtul îi era împânzit de semnele unor muşcături pătimaşe. Mi-am lăsat trupul să cadă răpus în genunchi, lângă acele maturii a le infidelităţii lui. Am strâns materialul moale în palme şi am privit prezervativele folosite care erau aruncate întâmplător la marginea patului. Răsuflu greu, iar pieptul mă înţeapă. Închid ochii şi duc cearşaful la nas, inspirând mireasma trădării.

— S-a întâmplat ceva? Aproape pufnesc la întrebarea stupidă care-i părăseşte buzele. Îl privesc într-o dungă şi neg cu vehementă din cap.

— Nu, totul este în regulă! Mint cu neruşinare, chiar dacă chipul îmi trăda sentimentele contradictorii.

Un zâmbet pervers, încărcat de satisfacţie îi ia conturul buzelor, iar eu îmi sprijin palmele de parchetul rece. Privindu-l în continuare, ca şi cum, nimic nu s-ar fi întâmplat.

Îmi este dor de tot ce se leagă de el. Dumnezeule, îmi lipseşte chiar şi atunci când este lângă mine! Cine a zis că "prima iubire nu se uită niciodată " adevărat a grăit.  Căci eu nici în momentul actual nu am uitat cât de mult l-am iubit, şi îl iubesc pe acest bărbat macabru, care distruge orice fărâmă din ce am fost odată.