Dulcele meu Amar (+18)

Confuză.

—Vrei să mergem în club, iubito? Mă întreabă Theo, iar vocea sa e calmă ca de obicei.

Îmi dau câteva şuviţe de păr rebele după ureche şi mă întorc cu faţa spre el, analizându-l din cap pana-n picioare. Purta un tricou albastru la fel ca ochii săi şi o pereche de pantaloni de training. Zâmbesc slab şi meditez puţin asupra raspunsului meu. Poate că îmi va face bine o ieşire în club după atâtea zile în care tot m-am gândit la bărbatul vieţii mele şi nu mă refer la Theo, normal! Mă refer la iubirea mea cea mare, Heaten!

—Da, răspund şi îmi scutur uşor capul pentru a alunga imaginea lui Heaten din faţa ochilor.

—Okay... La zece să fii gata! Îmi spune şi face doi paşi spre mine pentru a mă săruta, dar eu întorc capul în partea opusă cu motiv ca mă scarpin pe mână.

Stiu, nu era bine ceea ce îi fac, dar nici nu ma puteam forţa pe mine să fac ceea ce nu simt nevoia să fac. Îl aud oftând în urechea mea şi îi simt buzele umede cum se lipesc tandru de obrazul meu înflăcărat. Mă întorc înapoi cu spatele la el şi mai iau o gură de cafea din ceaşca ce până acum a aşteptat pe blatul bucătăriei. Gândurile îmi erau împrăştiate şi nu ştiam în ce să mai cred şi in ce sa nu. Inima îmi era şi acum sfâşiată de durere, arzând în cele mai mari focuri ale infernului. Posibil să fiu prea paranoică, posibil să fiu prea naivă, posibil să fiu chiar şi egoistă! La naiba, nici nu mai ştiu ce e cu mine. Nu mai ştiu ce simt, nu mai ştiu ce fac şi nici măcar nu mai ştiu cine sunt.

Orice om după ce se naşte, simte, vede, trăieşte, dar în special, iubeşte! Până să îl cunosc pe Heaten nici eu nu ştiam ce este iubirea, nu ştiam cum este să iubeşti pe cineva. Dar am învăţat că după ce trec anii peste noi, suntem gata să ne dăm şi viaţa pentru acea persoană. Eram gata... Eram şi am fost mereu gata să îmi dau tot ce e mai bun din mine pentru el. Eram gata să îmi dau şi viaţa pentru el. Cu toate că mă găseam plângând în fiecare zi prin fiecare colţ al casei, eu tot îl iubeam mai mult decât orice. Casa în care îmi petreceam zilele alături de el. Bine, asta până să se schimbe şi să îmi aducă câte o damă de companie în dormitor! Se pare ca iubirea rămâne mai întâi cu cel care iubeşte, după cu cel care te lasă şi pleacă. De asta mi-am dat seama din momentul în care am ieşit de pe uşa casei lui.

Nu cred că voi uita în viaţa mea serile când venea acasă beat mangă, mirosind a parfum de damă şi cu urme de săruturi pătimaşe pe gulerul cămăşilor pe care le spălăm plângând în fiecare zi. Simţeam şi acum acele săruturi nenorocite ce mă înnebuneau şi mă aduceau în pragul celor mai îndepărtate tărâmuri ale plăcerii. Şi cât aş vrea să pot să îmi depărtez senzaţia mâinilor sale pricepute şi calde, mângâindu-mi pielea încinsă. Un singur lucru îl uitam pe zi ce trece şi totuşi îi duceam atât de mult dorul...îmi era nespus de dor de sărutul său plin de sentimente întunecate pe care eu nu le puteam înţelege niciodată. Era pur şi simplu binele ce-mi făcea rău. Şi acum este la fel.

Oftez din adâncul sufletului şi arunc o privire asupra ceasului de pe peretele bucătăriei. Liniile negre și subţiri indicau ora nouă şi zece minute. Mai oftez încă odată, lăsând ceaşca de cafea pe marginea chiuvetei şi întorcându-mă pe călcâie, ies din bucătărie cu o expresie a feţei de milioane. Şi normal că posomorâtă, altfel cum ar putea fi? Străbat holul cu paşi de leşinată şi intru în garderobă, loc de unde poate că ar fii bine să nu mai ies vreodată. Să mă înghită pământul, căci trăiesc degeaba. Nu pot obţine niciodată ceea ce vreau cu adevărat, în schimb primesc mereu lucruri de care nici măcar nu ştiu ce rost au. Îmi las capul pe spate pentru câteva momente pentru a mă calma şi pufnesc dezaprobator, fixându-mi privirea pe mulţimea de haine ce se întindeau în faţa mea. Aveam să mă îmbrac cu cele mai sumbre haine ale mele, căci mă jur, nu am chef să fiu o pată de culoare într-o lume neagră.