Sunt fericită.

7K 365 22
                                    

—Un expresso cu lapte, frişcă şi caramel, va rog! Strig eu şi las pe tejghea bucata de hârtie pe care era scrisă comanda.

Mă întorc pe călcâie şi privesc cu zâmbetul pe buze la mulţimea de oameni din cafenea. Familii mari erau strânse în jurul meselor de câte şase sau doisprezece persoane, copii acestora jucându-se fericiţi în jurul lor. Cupluri fericite dansau pe ringul mic din faţa scenei pe care cânta Albert, solistul nostru cu trupa sa. Energia pozitivă pe care o emana cafeneaua era perfectă şi nu ştiam exact de la ce se trăgea. Ori de la vremea uimitoare de afară, ori eram eu în toanele mele bune.

—Hirra, comanda este gata! Îmi strigă Mike pentru a acoperi muzica şi pune paharul mare cu cafea pe tejghea.

—Mulţumesc! Spun fericită, luând paharul de pe tejghea.

În drum spre masa unei fete care stătea singură, încep să fredonez încet melodia pe care o cânta Albert acum şi mă mulţumesc în gând că azi nu mă bântuie acel chip pe care îl iubesc şi acum atât de mult. Ajunsă langa masa fetei, las cafeaua la îndemâna acesteia şi o privesc interesată cum vorbeşte cu mama ei, cred.

—Doamne mami, mi-a fost asa dor de voi! Abia aştept sa vin acasa! Mormăie ea râzând şi îmi aruncă şi mie un zâmbet în semn de mulţumesc.

Îi zambesc si eu la randul meu şi mă îndepărtez de ea, scoţându-mi telefonul din buzunar. Caut în agendă numărul la care vreau sa sun si când îl găsesc, inima începe să îmi bată nebuneşte în piept. Meditez câteva secunde asupra ideei mele şi apelez la numărul ce îmi era scris pe ecranul mare al telefonului.

—Alo? Aud vocea de care mi-a fost atat de dor şi îmi dreg glasul abţinându-mi zâmbetul mare ce urma să îmi ia conturul buzelor mele pline.

—Mami? Întreb cu vocea tremurândă şi îmi muşc uşor  buza inferioară.

—Hirra! Draga mea, tu eşti? Întreabă mama entuziasmată şi deja îmi imaginez ochii aceia albaştri plini de lacrimi de fericire.

—Cine îţi mai zice ţie mami, doamnă Raines? Întreb amuzată şi mă sprijin cu spatele de peretele de lângă bar, privind la mulţimea de oameni fericiţi.

—Oh, scumpo, ce dor mi-a fost de tine! Exclamă ea, iar eu zâmbesc în colţul gurii, jucându-mă cu tivul tricoului meu alb.

—Si mie de tine, mamă! Mormăi calm şi zâmbesc.

—Hirra, iubito, te aşteptăm de atâta timp să vii, de ce nu esti aici cu noi? Chiar atât de bine îţi este acolo? Atât de bine încât să nu mai vrei sa iti vizitezi părinţii? Lasă mama întrebările sa îi părăsească corzile vocale, iar eu îmi muşc buza stresată.

—Vom veni mamă! Spun eu repede.

—Vom? Despre cine mai este vorba, iubito? Mă întreabă ea, iar eu zâmbesc strâmb.

—De mine si de iubitul meu, mama! Spun ezitând câteva momente.

—Nu îmi vine sa cred ca ai un iubit, scumpo! De ce nu mi-ai spus? De ce nu m-ai sunat? Doamne, ceva se întâmplă cu tine! Mai întâi ai vrut sa pleci din Phoenix în Portland ca mai apoi sa aud ca eşti în Seattle. Îmi ascunzi ceva?

—Nu, mamă! Ştii eu trebuie să închid, sunt la muncă! Peste două zile sunt în Phoenix, bine?

—Ce?! Ce muncă?! Şi cum...

—Mamă! Exclam eu. Te iubesc!

—Ăămm, şi eu pe tine scumpo!

Închid telefonul, băgându-l la loc în buzunarul blugilor şi îmi întorc privirea spre uşă. Privirea mea întâlneşte ce doi ochi albaştri care mă priveau atenţi şi plini de iubire, iar eu zâmbesc cu gura până la urechi. Mă dezlipesc de perete, mergând agale spre el.

Dulcele meu Amar (+18)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum