Dominator.

6.8K 337 48
                                    

"Fii dominatorul propriilor sentimente!"
emel0803

-Heaten-

Gândul că am vazut-o cu Theo, prietenul meu cel mai bun, sau mai bine zis, fostul, nu îmi dădea pace de câteva zile continuu. Orice aş fii făcut, nu-mi puteam scoate din minte imaginea cu ea. A rămas la fel de frumoasă, la fel de inocentă. Iubita mea cu chip de înger. Ce n-aş fi dat să fie acum cu mine. Se pare că rănile lăsate de iubire sunt atât de adânci, încât oricine ar venii după şi ar încerca să te rănească nu va mai reuşi. Sentimentele dau război în mine de când am părăsit oraşul. Dar la naiba! Eram supărat, eram furios, eram distrus. Copilul meu. O bucată din sufletul meu întunecat murise cu doar câteva zile în urmă, iar eu am plecat, lăsând-o pe mama sa, pe iubita mea, în urmă. Şi de ce am făcut-o? De ce am plecat ca un laş? Pentru că un laş sunt, un laş am fost şi poate aşa şi voi rămâne.

Îmi trag nasul şi îmi şterg cu dosul palmei lacrimile ce îmi brăzdau chipul de câteva ore bune. Îmi trec buricele degetelor peste piatra din marmură a mormântului şi zâmbesc strâmb când ochii mei zăresc numele tipărit cu grijă pe suprafața solidă şi albicioasă. Amanda Queen. Un nume simplu, atâtea amintiri. Îmi dreg glasul pregătit să îmi încep discursul format în minte şi îmi scutur capul în stânga şi-n dreapta, alungând orice urmă de melancolie. Mă aflam aici pentru a pune capăt suferinţei. Oh, am uitat! Suferinţa mea nu avea un anumit sfârşit, iar eu nu puteam face nimic în privinţa asta. Decât să plâng ca un prost şi să mă gândesc la cum aş putea să îmi pun capăt zilelor. De ce ma gândesc la asta? Pentru ca sunt un nemernic, iar nemernicii ca mine nu au loc pe faţa Pământului.

-Hei, Amanda! Şoptesc eu cu voce joasă şi simt cum mâinile încep să îmi tremure incontrolabil. -Da, se pare că nu îţi mai zic iubito deoarece mi-am dat seama că nu te-am iubit atât de mult. Doamne, sunt un idiot fără pereche şi crede-mă că nici eu nu mai vreau să trăiesc, dar aş putea face ceva? Sunt prea incapabil să-mi pun capăt zilelor aşa că stau şi mă plimb din oraş în oraş prin toată Europa! Acum poate că mă auzi şi te întrebi ce caut aici, în Phoenix? Amanda, eu... Eu iubesc pe altcineva!

Îmi duc o mână la frunte şi îmi şterg cu greu broboadele mici de transpiraţie.

-Nu ştiu cât de ciudat sunt, dar trebuie sa îţi spun asta! Simt ca o iubesc mai mult decât te-am iubit pe tine şi la naiba! Iartă-mă ca îţi spun una ca asta. Ea. Ea este atât de diferită de tine, Amanda! Este opusul tău! Tu erai mereu nervoasă, ea este mereu liniştită! Tu erai prea impulsivă, ea trece repede cu vederea. Mai ţii minte, scumpo? Majoritatea certurilor tu le provocai, mereu te enervai, pur şi simplu nu ma suportai! Şi în ziua în care te-am pierdut! Nu înţelegeam ce se întâmplă, de ce erai nervoasă, nu voiai sa comunici şi efectiv, voiai să mă dai afară din casă pentru ca nu ma suportai! Şi cu toate astea eu tot te iubeam! Aş fi fost gata să fac orice pentru tine. Dar ghici ce? Acum, pentru Hirra mi-aş da şi viaţa! Un singur lucru vreau să îţi mai spun înainte să plec. Dormi în pace căci eu voi face tot posibilul să o recâştig pe ea! Şi că tot mi-a venit în minte. Mereu mă învinovăţeam pentru pierderea copilului şi totuşi mi-am dat seama ca a fost numai vina ta! Tu ne-ai omorât copilul, dar te-ai omorât şi pe tine. Sper numai ca eşti bine acolo unde te afli acum. A venit timpul sa plec, adio! Şoptesc şi ma ridic de pe pământul negru şi uscat de la căldura sufocanta de afară.

Merg cu paşi lenţi până la ieşirea din cimitir şi arunc din cand in când priviri fugare spre mormântul Amandei. Aveam să ma întorc înapoi în Seattle, locul în care m-am născut şi în care am iubit la nebunie o femeie cu ochii căprui. Acei doi ochi pătrunzători şi calzi. Acei ochi ce înainte mă priveau cu o iubire nemărginita, chiar daca ştia clar că eu nu îmi pot împărtăşi sentimentele. Am fost mereu un fricos. Mi-a fost frică de propriile sentimente, mi-a fost frică să le recunosc aşa ca am preferat să le ţin în colţul întunecat din inima mea. Nu am reuşit să fiu un dominator. Dominatorul propriilor sentimente. Şi Doamne, cât am suferit după ce m-a părăsit pentru acel bărbat ce se dădea drept prietenul meu. Ştiu, nu aveam dreptul să fiu gelos. Cred ca eram ultimul om din ultimul rând care ar putea fii gelos pe Theo. O iubea... Ştiam asta de mult, iar gândul că mi-o putea lua într-o zi, ma amuza rareori, dar de cele mai multe ori mă înfiora.

Theo nu era ca mine. Theo nu era aşa inbecil şi infidel ca mine. El punea sentimente într-o relaţie, pe când eu o distrugeam pe a mea şi a Hirrei. Îmi era şi îmi este atât de dor să o aud prin casă rostindu-mi numele cu atâta blândeţe şi căldură în vocea sa ca de înger. O iubeam, la naiba! Şi încă o iubesc până peste cap. Gândul că mă voi întoarce înapoi la ea şi nu mă va primi înapoi mă face să vreau să intru la o sută de metri sub pământ. Off, Hirra! Cine sunt eu fără tine? Oh, ştiu! Sunt ca cerul care nu are niciodata parte nici măcar de o rază de soare. Sunt o oază în deşert. Sunt ca o pasăre cu aripile frânte, îndurerate şi însângerate. Eu fără tine sunt ca o flacără ce se stinge uşor, uşor în briza puternică a vântului ce se dovedeşte a fi suferinţa mea. Eu fără tine sunt pierdut. Eu fără tine nu mai sunt eu!

Demonii din interiorul meu mă distrugeau în fiecare zi, în fiecare minut al zilei. Simţeam şi vedeam mereu cum întunericul mă acaparează şi nu ştiam motivul. Ori era de la sutele de pahare de vin, ori de la pura mea nebunie. Îmi făceau rău, mă chinuiau şi ma durea ca naiba, aşa că preferam să îmi scot nervii prin Hirra! Dar ea nu a meritat niciodată asta. M-a înşelat, o înţeleg, a avut motivele ei! Dar dacă avea să se întoarcă la mine şi eu aveam să îi rup o mână lui Theo şi să i-o bag unde îl doare mai tare.

Nici nu realizasem când şi cum am ajuns la aeroport, în avion cu ochii aţintiţi spre geam. O voce groasă, robotică, anunţă că vom decola, iar eu îmi pun centura cu greu, fără să mă uit măcar la ce fac sau cum. Voiam să ajung acasă la mine, unde îmi era locul cât mai repede, după care aveam să încep planurile pentru o nouă cucerire!

Cine eram eu?!  Ah, da. Un dulce amar!

Dulcele meu Amar (+18)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum