Dulcele meu Amar (+18)

Dacă nu azi. Poate că nici mâine. Dacă nu acum. Poate că niciodată.

"Nu amâna ce e de făcut azi, pentru ziua de mâine. "Mâine" ar putea fii prea târziu!"
emel0803

Dacă nu azi. Poate că nici mâine. Dacă nu acum. Poate că niciodată.

Las lacrimi amare să mi se prelingă pe chip în timp ce mă întorc cu spatele la Theo, învelindu-mi trupul gol cu cearşaful subţire din mătase. Îi auzeam respiraţia sacadată în spatele meu şi nu mă puteam abţine din a nu strâmba din nas. Ceasul electric de pe noptieră indică o oră târzie. O oră pustie. Pustie ca şi sufletul meu. Eram atât de nefericită acum, la naiba! Theo mă forţase efectiv, să fac dragoste cu el în seara aceasta, drept pedeapsă că l-am ignorat toată noaptea. Ce-i drept, se putea numi orice, numai dragoste nu, căci eu nu simţeam nimic în afară de o durere insuportabilă între coapse şi o presiune ciudat de incomodă în pântec. Theo parcă nu mai era Theo. Îi puteam citi clar furia în ochii săi albaştri, iar stilul animalic în care se satisfăcea cu trupul meu gol, reuşea într-un fel să îmi întoarcă stomacul pe dos.

—Hirra, trebuie să vorbim! Îi aud şoapta în spatele meu şi tot ce fac este să strâmb pentru a suta oară din nas, dezgustată de tonul mieros pe care îl folosea acum.

Nu simţeam nevoia să vorbesc cu el. Nu acum când el complicase totul atât de mult. Simţeam eu că ceva este la mijloc, dar nu eram sigură pe mine. Theo ori era gelos de dădea pe afară, ori se schimba pe zi ce trece. Înainte când îi spuneam că nu ma simt în stare şi că nu mă simt bine, mă înţelegea, dar acum parcă pur şi simplu turbase. El nu mai era Theo pe care l-am cunoscut sau poate că era aşa doar din cauza băuturii. Orice ar fi fost însă, nu puteam uita modul în care îmi prindea bărbia într-un mod brutal, obligându-mă să mă uit în ochii lui şi să-l sărut, chiar dacă mă opuneam. Pielea sensibilă a gâtului încă îmi zvâcnea de durerea lăsată de muşcăturile sale sălbatice şi nu puteam face nimic în acest moment, în afară de plâns, suspinat şi strâns din pumni.

Îmi simţeam gâtul uscat şi corpul tremurând, cu toate că temperatura camerei era una ridicată.

—Îmi pare rău, iubito! Nu am vrut să fiu atât de brutal. Mormăie el şi îşi lipeşte buzele de umărul meu gol, obţinând un suspin din partea mea.

—E-n regulă, spun rece şi mă trag mai departe de el, înfundându-mi nasul în pernă.

—Hirra, îmi e teamă. Îl aud şuşotind în urechea mea şi mă încrunt.

—De ce?

—Îmi e frică că într-o zi voi rămâne fără tine, îmi e frică că mă vei lăsa şi vei pleca. Ştiu că nu mă iubeşti, Hirra! Nu ştiu de ce mă aştept la mai mult. Ştiu că încă îl mai iubeşti pe Heaten, ştiu că el este în inima ta, ştiu totul, sunt conştient, la naiba! Dar tot te iubesc mai mult decât orice pe lumea asta! Şi să ştii că... Ăăm, oricând vrei să... Să, să pleci, eu te voi lăsa, nu te voi ţine cu forţa. Eşti tot ce am mai scump şi vreau să fii fericită. Te iubesc atât de mult, raza mea de soare ce mi-a luminat viaţa! Te iubesc atât de mult. Repetă, iar eu scâncesc de uimire, întorcându-mă cu faţa spre el.

Oricât de mult aş vrea să îi spun că şi eu îl iubesc... Nu este așa!

—Nu vreau să plec de lângă tine, iubitule! Mă mulţumesc în a-i spune şi mint de îngheaţă apele.

Avea dreptate. Eu îl iubeam pe Heaten mai mult decât mă iubeam pe mine, dar nu mă puteam întoarce la el nici în ruptul capului. Îmi făcuse prea mult rău. Săruturile sale încă mai persistau pe buzele mele îndurerate de la muşcăturile animalice ale lui Theo, iar corpul încă tânjea după mâinile sale ce mă mângâiau în întregime. Atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Oricât încercam să mă mint, nu puteam să nu recunosc că îmi părea extrem de bine ca s-a întors. Dumnezeule, eram atât de confuză. Nici măcar nu ştiam ce este în capul meu. Eram atât de schimbătoare în ultimul timp şi mă mulţumeam că totuşi sunt conştientă de asta.

—Am fost gelos. Îmi rupe Theo şirul de gânduri şi mă face să îmi ridic ochii în oceanele sale albastre ce straluceau în lumina difuză a lunii.

—Nu ai de ce, Theo! Adevărat, Heaten s-a întors, dar între noi nu mai poate înflori nimic. Iubirea noastră—adică iubirea mea, îmi spun în gând—a murit de mult. Nu va mai fi nimic între noi doi, trebuie să te axezi doar pe relaţia noastră, în regulă? Întreb minţind în continuare ca o neruşinată şi strâng cearşaful în pumni când văd că un zâmbet imens îi ia conturul buzelor.

Sunt atât de mincinoasă!

Afişez şi eu un zâmbet în colţul gurii şi mă întind spre chipul său, lipindu-mi cast buzele de ale sale. Mă depărtez puţin, lăsându-l să-şi strecoare braţul după capul meu şi îi înconjor talia cu braţul meu uşor amorţit. Amintirile îmi invadează mintea acum în liniştea nopţii, făcându-mă să scap câteva lacrimi amare pe chipu-mi fierbinte. Nu după mult timp simt cum abdomenul lui Theo urcă şi coboară într-un ritm lent, semn că a adormit. Şi fix atunci... Atunci îmi las suspinele mute să îmi părăsească buzele şi întreaga ploaie de lacrimi îndurerate să îmi ude faţa până la refuz.

Eu nu eram la locul meu! Inima mea nici atât! Era la el. Era la Heaten, iubitul meu, bărbatul meu, prima mea dragoste, demonul meu cu sentimente întunecate. Şi oricât aş fi încercat să mă mint că nu îl mai iubesc... Să mor în cele mai mari chinuri dacă nu mi-aş da şi viaţa pentru el. Dar acum toate astea mai au un rost? Nu. Eu l-am lăsat, el m-a lăsat. Noi. Noi ne-am pierdut, noi nu mai eram ce am fost odată. De ce naiba doare atât de tare? De ce nu pot înţelege ce este cu această durere devastatoare din inima mea, ce era cu mine? Eu unde eram? Unde mă pierdeam? Ah, da. Mă cufundam în mocirlă. Cu cât încercam să mă mint că l-am uitat, îmi dădeam seama că nu am Alzhaimer. Şi nici minţile nu mi le-am pierdut încă. Subliniez...Încă.

Dimineaţa mă prinde, stând cu ochii aţintiţi asupra tavanului de un alb imaculat. Respiram şi inspiram aerul fierbinte ca şi cum ar fi ultimele guri de aer luate. Ciudat... Poate chiar erau. Alături de mine un bărbat străin dormea dus. Hî, pe cine naiba mint eu? Era chiar actualul meu iubit. Dar unde e fostul şi ce face? E cu cineva? Am eu dreptul să mă întreb ce face şi cu cine este? Normal că nu. L-am părăsit pentru un alt bărbat, am plecat de lângă el spunându-i cele mai dureroase cuvinte posibile. Iar acum, el era aici, era pentru mine şi îmi spunea că mă iubeşte. Poate chiar nu mă minţea, poate chiar pentru mine s-a întors. Şi cel mai posibil... Eu nu meritam asta. Oricum nu aveam să mă întorc la el, orice ar fi.

—Bună dimineaţa! Mormăie Theo, iar eu mă încrunt.

El mai lipsea acum.

—Bună dimineaţa, de ce te-ai trezit? Întreb eu pe un ton poate prea răutacios pentru un simplu " 'neața".

Îmi mut privirea asupra chipului său somnoros care emana un aer uşor confuz.

—Pentru ca nu mai aveam somn? Îmi spune el mai mult ca pe o întrebare, iar eu pufnesc şi îmi muşc limba când îmi dau seama ce idioţenie am făcut.

—Ah, bine iubitule! Eu azi trebuie să ma duc la muncă. Am exagerat deja. Spun şi mă ridic din pat, trăgând şi cearşaful după mine. Îl înconjor în jurul meu şi mă îndrept cu paşi mici spre baie.

Nu sunt fericită, iar un singur lucru este clar de acum în colo...

Dacă nu azi. Poate că nici mâine. Dacă nu acum. Poate că niciodată.