Annie - copilul intunericului

70 4 6
                                    

=Independent=

Dintotdeauna au existat cetățeni ai sinistrului oraș-stat Noxus care se împotriveau politicilor malefice ale Înaltului Comandament Noxian. Înaltul Comandament tocmai pusese capăt unei tentative de lovitură de stat organizată de auto-proclamatul principe moștenitor Raschallion, iar represaliile împotriva celor care se opuneau în orice fel noului guvern erau în plin avânt. Un grup de proscriși politici și sociali, cunoscuți sub numele de Ordinul Cenușiu, doreau doar să-și vadă de studiile oculte din domeniul magiei negre, fără să se amestece în traiul celorlalți.

Renegații erau conduși de doi soți: magul cenușiu Gregori Hastur și soția lui, Amoline, vrăjitoarea umbrelor. Sub îndrumarea celor doi a început un adevărat exod al magilor și al cărturarilor din Noxus, care s-au așezat dincolo de Marea Barieră, în nordul necruțătoarelor ținuturi Voodoo. Deși uneori era o adevărată provocare până și să supraviețuiască, Ordinul Cenușiu a reușit să prospere acolo unde alții ar fi dat greș.

La câțiva ani după exod, Gregori și Amoline au avut un copil: pe Annie. Încă de la început, părinții lui Annie și-au dat seama că fiica lor era deosebită. La frageda vârstă de doi ani, Annie a înrobit în mod miraculos un urs al umbrelor - o fiară feroce care sălășluia în pădurea pietrificată din jurul coloniei - și l-a transformat în animalul ei de companie. Annie și-a păstrat ursulețul, pe Tibbers, până în ziua de azi, transformându-l de multe ori într-un urs de pluș, pe care-l duce oriunde ca pe o jucărie. Puterea moștenită de la părinții ei și magia întunecată a locului în care s-a născut i-au oferit lui Annie o putere ocultă enormă.

⚫Prieteni :Amumu

- League Of Legends -Where stories live. Discover now