Garen - maretia Demaciei

22 3 1
                                    

https://youtu.be/Q7oyW6LjxrA

=Traieste in Demacia=

Cetățenii Valoranului fie admiră, fie disprețuiesc hotărârea armatei demaciene, dar ambele sentimente ascund un respect profund. Atât soldații, cât și civilii se supun fără crâcnire unui cod moral care nu permite nicio abatere. Orice s-ar întâmpla, luptătorii Demaciei nu au voie să ridice obiecții, să fugă sau să se predea. Aceste principii le sunt insuflate trupelor de către oratori fără rival, care conduc prin puterea exemplului. Garen, onorabilul războinic care poartă titlul de ''măreția Demaciei'', reprezintă un etalon pentru toți acești conducători. Mii de mari eroi s-au remarcat și au căzut pe câmpurile însângerate de luptă dintre Demacia și eternul ei rival, Noxus. Într-o astfel de bătălie, sub mărețele stindarde, Garen a întâlnit-o pentru prima oară pe Katarina, lama necruțătoare. Soldații care le-au văzut confruntarea (și au supraviețuit ca să poată povesti) au spus că cei doi se luptau de parcă ar fi dansat un vals mortal, acompaniat de o simfonie a săbiilor încrucișate.

Garen, mândria armatei demaciene și conducătorul Avangardei Neînfricate, s-a întors din bătălie abia trăgându-și sufletul, ceea ce i se întâmpla pentru prima oară în cariera lui militară, dar unele voci au speculat că nu epuizarea era de vină. Aceste zvonuri au fost întărite de faptul că Garen s-a folosit apoi de fiecare ocazie pentru a o reîntâlni pe Katarina. Garen, întruchiparea perfectă a moralei demaciene, nu a luat niciodată în serios aceste zvonuri, fiindcă știa că nimeni nu-l putea înțelege. Pentru un adevărat războinic, lupta cu un adversar pe măsură este un motiv suficient pentru a te trezi în zorii zilei, iar promisiunea reîntâlnirii cu un asemenea adversar, mai ales cu unul atât de frumos și diametral opus, este o validare a propriei existențe.

''Cea mai eficientă cale de a-ți ucide adversarul este să-l ucizi pe cel care luptă alături de el.''
-Garen, despre strategia din linia întâi

⚫Prieteni :Jarvan IV ,Lux, Xin Zhao

⚫Rivali :Katarina ,Swain, Urgot

- League Of Legends -Where stories live. Discover now