Dr.Mundo - nebunul din Zaun

33 3 1
                                    

=Traieste in Zaun=

''Fereşte-te de nebunul din Zaun. În ochii lui, eşti deja mort.''

Despre bărbatul ajuns faimos sub numele de Dr. Mundo se spune că s-a născut fără niciun fel de conştiinţă, că ar fi venit pe lume cu o sete insaţiabilă de a provoca durere prin tot felul de experimente nemiloase. Până să împlinească cinci ani, mai toate animalele din cartierul în care a copilărit dispăruseră fără urmă. Până în adolescenţă, i-au dispărut şi părinţii. În momentul în care a primit licenţa de medic autorizat, fusese deja achitat de autorităţile din Zaun, oraşul său natal, în treizeci şi opt de procese separate de omor în care nu a putut fi condamnat din lipsă de probe.

Dr. Mundo este pe jumătate criminal în serie, pe jumătate savant nebun – deşi nimeni n-ar putea explica de ce anume atrocitățile sale s-ar putea numi ''ştiinţă''. Cu toate acestea, a făcut progrese remarcabile în ceea ce privește înţelegerea reacţiei la durere a corpului şi creierului omenesc, reușind chiar să o suprime, până şi în cazul celor mai cumplite forme de suferinţă. A reuşit, de asemenea, să manipuleze chimic zonele primare ale creierului pentru a intensifica agresivitatea şi secreţia de adrenalină, amorţind în schimb vocea conştiinţei şi instinctul de supravieţuire. Pe scurt, opera vieţii lui Dr. Mundo a constat în crearea ucigaşului perfect cu ajutorul ştiinţei, realizare faţă de care conducătorii din Noxus nu au rămas indiferenţi. Imperiul, impresionat de ambiţia sa, l-a recrutat, iniţiind astfel o nouă relaţie între cele două naţiuni.

Dr. Mundo îşi continuă experimentele chiar şi în prezent, uneori folosindu-se pe sine drept cobai; mărturie stau înfăţişarea sa desfigurată şi... modul lui unic de a vorbi. Se zvoneşte că Înaltul Comandament Noxian i-a permis lui Dr. Mundo să-şi continue opera de cercetare în timpul liber.

⚫Prieteni: Dr. Mundo (ASTA E CAM TRIST)

- League Of Legends -Where stories live. Discover now