,, - Nu mai ai acea căldură cu care mă obișnuisem atât de bine.
- Am devenit rece?
- Nu, ai devenit fierbinte. Ochii tăi sunt atât de întunecați, dar ard. Sângele îți clocotește în vene, iar eu nu te mai pot strânge în brațe, fii...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Treizeci și unu decembrie, ziua în care imensa sală de bal, decorată pe gustul celor mai rafinați diavoli, devenea aproape neîncăpătoare. O masă întinsă, de marmură, pe care fuseseră așternute toate bunătățile lumii, era locul în care voiau să se afle toți noii aleși. Două tronuri mari, ocupate de regele întunericului și de soția lui, impozau în capete, iar alte șaisprezece scaune erau puse în cinstea nobililor din acea seară atât de așteptată. Multe mese mai mici ocupau sala, lăsând loc și pentru un ring în care invitații urmau să danseze pe cea mai bine aleasă muzică.
Petrecerea nu începuse de mai mult de un sfert de oră, însă nimeni nu întârziase, că doar o dată-n viață se reluau alegerile. Fiecare nobil își adusese familia, sau măcar vreun prieten mai apropiat, iar toate scaunele s-au ocupat repede, fiecare pozând înt-un model de perfecțiune fals, însă atât de bine jucat, încât diavolii începuseră să se creadă până și pe ei.
Damele defilau în cele mai frumoase rochii din garderobă, căci nu s-ar fi putut face de râs la un așa eveniment. Catifea, bijuterii cu diamante, pantofi înalți și scumpi, un machiaj prețios și o coafură pe măsură, ce-i drept, toate erau ca niște regine, însă niciuna nu se putea compara cu Discordia.
Soția lui Lucifer le privea cu un aer superior, părul ei lung și negru căzându-i pe spate. Își admira opera cu o mulțumire atât de vizibilă, dar totuși elegantă. Regele observase, însă nu îi putea trece prin cap ce făcea cea cu care se căsătorise acum mulți ani, mai mult dintr-o greșeală, o plăcere de moment.
El n-o iubise niciodată cu adevărat, dar după sute de ani de singurătate pe tronul impunător al întunericului, a simțit nevoia să își coase inima ce încă sângera după îngerița cu părul castaniu și ochii în care se revărsau albastrul cerului și sclipirea apei. Discordia era frumoasă, cea mai sublimă dintre diavoli, fiica unor baroni de seamă, așa că Lucifer, regele ce tânjea după pași de copii prin palat, nu a stat pe gânduri și a căzut în capcana atracției. Mai târziu și-a dat el seama că un chip de porțelan și niște buze roșii ca focul nu îi vor vindeca rănile, dar era prea târziu pentru orice fel de schimbare.
Își privea supușii ce, în spatele zâmbetelor și plecăciunilor, își ascundeau veninul. Lucifer s-a ridicat de pe tron și s-a dus lângă fiica lui cea mai mică, Mara, prințesa ce nu strălucea prin haine, ci prin zâmbet și caracterul său impunător, dar rece.
— Linda unde e? întrebă el. I-am spus clar să vină în seara asta.
— Știi cum e ea, tată. O să vină la un moment dat, iar toată sala se va umple de parfum scump și complimente.
Așa s-a și întâmplat. Fata cu părul brunet, ce nu-i atingea umerii, a intrat mai mândră decât orice regină. Îmbrăcată în roșu și purtând pantofi cu toc, a defilat mai ceva ca pe podium, salutând și bucurându-se de atenția tuturor, căci nu exista diavol în Iad care să nu o cunoască pe Linda, prințesa, modelul și designerul faimos în tot ținutul.
