Tronul Discordiei

13. Jocul de șah

       Discordia zâmbi subtil atunci când a ajuns la palat, împreună cu soțul și fetele ei. Lucifer mai că-și făcuse și cruce atunci când a văzut mulțimea de diavoli nervoși care-l luaseră la rost, urlând că vor începe o revoluție și că-l vor executa. Regele nu înțelesese motivul, căci dracii se întreceau în explicații și injurii care mai de care, iar el aproape că nu mai făcea față. Totuși, reuși să deslușească, într-un final, că supușii lui răzvrătiți aflaseră dintr-o sursă necunoscută, de falsificarea voturilor acordate nobililor și că nu puteau tolera ca Iadul să aibă un conducător corupt, un lucru foarte neobișnuit pentru un popor de șarlatani în care corectitudinea era un termen relativ.

       Lucifer oftă, ținând discursuri improvizate, căci nu se așteptase la o asemenea întâmpinare, dar sincere, fiindcă el nu falsificase nimic. Aducând actele doveditoare, diavolii s-au privit între ei suspicioși, dar unii au părăsit revolta. Ar fi cerut reorganizarea alegerilor, dar deja bătea la ochi să se schimbe nobilii atât de des, mai ales fără o dovadă clară.

       Discordia părăsi sala principală și-l luă pe Richter în altă cameră, mult mai mică și aflată la subsolul palatului. Era supărată, fiindcă el acționa fără s-o întrebe întâi. Stârnise o ditamai răscoală fără un act la mână, iar acum supușii se calmau, căci văzuseră mai multe dovezi ce arătau nevinovăția iubitului lor rege.

       — Ești de o prostie rară, dragule, îi spuse ea, dând din coadă nervoasă. Crezi că niște baliverne îl vor detrona pe idiotul ăla? Nu vezi că s-a lipit de tronul meu, de zici că are adeziv?

       — Calmează-te, Discordia! Știu ce fac, iar tu ar trebui să încetezi să privești doar înainte. Poate că încă nu am făcut rost de niciun act pe care să-l modificăm, dar am stârnit furtuna, iubito. Acum dracii pleacă, dar sunt bănuitori. În Piața Centrală auzi doar bârfe, iar domnia lui Lucifer se clatină. Atunci când vom avea documente, poporul se va răzvrăti imediat și nimic nu le va mai schimba părerea.

       — Și de unde scoți tu acele acte, ia spune-mi! Știi bine că am scormonit peste tot și nu am găsit nimic! Prostul ăla nu e chiar prost de tot. Cred că și le-a băgat în fund!

       Discuția lor, ce în scurt timp deveni aprinsă și foarte tensionată, fu întreruptă de Pandora, regina ce n-avea de gând să-și lase sora să pună mâna pe tron așa de ușor. Prefera ca acel scaun blestemat să rămână al regelui, decât să-i revină Discordiei, așa că femeia trebuia să găsească rapid o metodă de a o distruge. Nu conta cum, însă singura cale era să scormonească în trecut și să dezgroape morții, căci era sigură că geamăna sa nu ajunsese atât de aproape de câștig mergând pe o cărare presărată cu petale de trandafir.