,, - Nu mai ai acea căldură cu care mă obișnuisem atât de bine.
- Am devenit rece?
- Nu, ai devenit fierbinte. Ochii tăi sunt atât de întunecați, dar ard. Sângele îți clocotește în vene, iar eu nu te mai pot strânge în brațe, fii...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Pedeapsa ta nu este moartea, stea a dimineții, prima mea creație. Încăpățânarea ta te-a adus în întuneric, te-a coborât de pe cerul Paradisului și te-a închis în Infernul ce acum se întoarce împotriva ta. Ai plecat de bună voie, te-ai întors la fel, ai cutremurat Raiul și Iadul. N-o să mori, nu așa, când nu ai fost în stare să îți închei misiunea pe care ți-am dat-o când te-am născut din lumină, la revărsarea zorilor, dar nici pe cea pe care ți-ai ales-o singur, în ziua nefastă în care ți-ai tăiat aripile albe la care am lucrat cu dragoste atâta timp.
Pedeapsa ta este să trăiești! Să deschizi ochii și să te trezești în mijlocul furtunii ce-ai creat-o. Să suferi fiindcă n-ai fost bun de nimic, căci din vina ta Regatul ți se zbuciumă, iar Raiul împietrește. Tu nu meriți moartea, fiindcă ar fi prea ușor, trecerea în neființă este o răsplată la care nu vei ajunge decât atunci când îți vei împlini adevăratul scop. Să ți se sfărâme inima la fel ca trandafirul de sticlă pe care i l-ai oferit iubitei tale, să vrei să mori și să nu poți, asta este pedeapsa Mea pentru a-ți înfrâna mândria și egoismul de care ai dat dovadă.
Vocea aceea gravă a răsunat ca un ecou în capul lui Lucifer. Diavolul a deschis ochii, inspirând adânc. A tușit de câteva ori. Era slăbit, iar ceva îi apăsa pe inimă ca o forță ciudat de dureroasă ce i-o strângea ca într-un clește. Privind în jur, și-a dat seama că se afla în Rai, întins pe un cearșaf alb, adăpostit de ploaie într-una dintre ruinele marilor biserici. L-a văzut pe Athos care stătea lângă el, cufundat în gânduri. Părul lui cenușiu și lung era ud, iar roba îi era murdară, însă în ochii lui Lucifer era la fel de bun, de luminos și de frumos ca înainte, în ciuda aripilor ale căror pene își dăduseră strălucirea în locul pietrei reci ce le făcea să arate dure și gri.
Îngerul și-a privit prietenul și a zâmbit. Știa că Tatăl nu-l va lăsa să moară acum, când discordia acoperea Regate, voci și inimi. S-a apropiat de el, strigându-i numele, iar pentru o clipă amintirea celui mai luminos Heruvim i-a brăzdat mintea ca un fulger.
— Athos, de ce crezi că Tatăl mi-a oferit atât de multe? Medalionul acesta... nu îl merit, sau cel puțin, nu simt asta, a spus Lucifer cândva, pe când inima lui nu era întunecată de gelozie, mândrie și ură.
— El știe mai bine, frate. Dacă te întrebi totuși, însemnul ce-l porți la gât nu are valoare în fața luminii pe care o emani prin propria ființă. Iubirea pură și mai frumoasă decât răsăritul soarelui dintre ape, ți-a dat numele de Eros, ori Cupidon, îngerul adorat de toți și despre dragostea căruia se cântă la apus, când privighetoarea acompaniază harpa.
Păcat că acum lucrurile erau așa de diferite. Dacă cineva i-ar fi zis atunci, n-ar fi crezut... ar fi jurat pe Sfânta Biblie că nu se va întâmpla o asemenea nenorocire... că Lucifer își va da aripile în schimbul unui tron ce acum nu aducea decât ură și ispită pentru toți.
