Tronul Discordiei

10. Construiește o iubire

       În Piața Centrală, lângă cofetăria Deville, se afla o clădire impozantă, de culoare roșie, cu o arhitectură rafinată și multe geamuri, exact așa cum îi plăcea prințesei Linda. Acolo se afla studioul ei, ce era cunoscut în tot Regatul, dar, totuși, nu mulți înțelegeau pasiunea fetei pentru modă și fotografie.

       Are tot ce-și dorește la palat, însă ea preferă să stea cu orele în atelier și să locuiască singură.

       Acestea erau cuvintele pe care le spuneau cel mai des diavolii. Linda nu le răspundea niciodată clar, în ciuda zecilor de interviuri care i-au fost luate. Ea voia să fie liberă, fără să aibă nevoie de banii tatălui, fără să trebuiască să se plieze după etica regală și, mai ales, fără să fie nevoită să o asculte pe mama ei.

       O ura pe Discordia cu toată ființa sa. O disprețuise de mică și avea motive bine întemeiate. Pe Rachel o considera mai proastă decât o bucată de lemn putred, fiindcă se conforma spuselor reginei fără să întrebe nimic, fără să judece cât de puțin. Scorpia o casătorise pe fata cea mare de vreo trei ori până acum, dar, de fiecare dată, soțul murea subit la câteva luni. În prezent, Rachel era logodită cu ducele de Sud, iar nunta urma să aiba loc peste patru săptamâni.

       Dar Linda era deșteaptă, sau, cel puțin, așa se considera ea. N-avea de gând să se căsătorească aranjat, făcând, totuși, o excepție în cazul lui Charles. Pentru el avea o simpatie și i-ar fi convenit să-i fie mireasă.
       Ușa studioului s-a deschis brusc, iar înăuntru a intrat Mara. Prințesa, îmbrăcată simplu, într-o fustă până la genunchi și o cămașă, a privit împrejur. Sora ei renovase de curând toată clădirea.

       — Ți-ai dat seama în sfârșit că te îmbraci ca o chelneriță și-ai venit să te ajut? a întrebat Linda, râzând. Ia loc, aș fi incântată să nu mai apar în ziare lângă una care zici că-i menajera palatului.

       Mara a pufnit, deranjată. Întotdeauna își considerase sora egoistă, mândră și rea, dar nu proastă. O asemăna cu mama ei, însă bruneta nu suporta să audă asta.

       — M-a trimis tata, a spus fata. Nu poate să calculeze rata mortalității globale, fiindcă...

       — E prost bâtă și nu a învățat matematică, știu asta, a râs Linda, așezându-se pe scaun. Vrei? a continuat, întinzându-i surorii ei un pahar de ceai.

       — N-am timp de mofturile tale. Tata a spus să te duci să ai grijă de Amir.

       — Fato! Băiatul n-are trei ani, a strigat ea și aproape că a dărâmat un scaun. Și apoi se întreabă toți de ce se poartă ca un copil alintat. Normal că bocește și când ridici tonul la el, dacă tata mai are puțin și nu îl lasă nici să se ducă singur la baie!

       — Regele știe mai bine, așa că fii o fiică bună și du-te să-l dădăcești, a spus Mara, luând o gură de ceai.

       A început să chicotească atunci când a văzut fața nervoasă a celei de lângă ea. N-o înțelegea, Amir era un băiat bun, n-ar fi deranjat-o cu nimic, dar prințesa era prea orgolioasă ca să se conformeze unor reguli impuse de părinți.