Tronul Discordiei

9. Otrava tronului de foc

       Pandora își luase bine locul în palatul impunător al Iadului. Era în dreapta lui Lucifer de doar două săptămâni, dar deja se întrecea cu Discordia în măreție și de aceea, un loc ce cândva era liniștit, acum devenise mijlocul unei furtuni ce se stârnea mai tare în fiecare zi, cu fiecare privire pe care și-o aruncau cele două regine.

       Iar Amir ura asta cu toată ființa lui. Îi ajunseseră până în gât certurile de la cele mai neînsemnate motive. Acum trei zile, Pandora se pusese în capătul mesei, iar sora ei, arzând de nervi, a făcut o adevărată scenă. Ce să mai? Discordia nu se putea controla și punct. Dacă până atunci i se părea că toți rârvneau la tronul ei prețios, acum un șarpe mai rău decât restul îl pândea din umbră... la fel ca ea.

       — Dragule, cum merge cu școala? îl întrebă mama pe Amir.

       Acesta a dat din cap, în semn că totul mergea cum trebuia. Nu-i plăcea să discute despre asta, fiindcă Academia i se părea cel mai îngrozitor loc din Iad. Acolo era Infernul și toți elevii știau. Se mâncau între ei, se aliau ca să-l vâneze, iar în loc de pistoale, foloseau vorbe care de care mai pompoase ca să îl atragă. Dar Amir știa asta și ura că toți îl considerau încă un copil prost.

       Pandora l-a mângâiat pe cap, apoi a plecat din camera lui. Nu vorbeau mult, ea n-avea timp să stea la discuții cu el. Noua regină era ocupată, dar nu cu a-și iubi fiul abia găsit.
       A ieșit din palat și s-a îndreptat spre unul dintre localurile luxoase ale Regatului. Toți o știau, dar acum nu mai intra ca o simplă animatoare, ci purta coroana rârvnită de toate damele de acolo.

       — Uită-te la ea, a ajuns din club la palat, șopti o femeie ce stătea la masă. În ritmul ăsta, toate târfele vor deveni regine.

       — Adevăr grăiești, ar trebui să ne încercăm norocul. Ne-o tragem cu regele și peste șaișpe ani venim să ne recunoaștem copiii. Tu chiar crezi că asta a ieșit din lumea de jos fiindcă era ostoită de dorul pentru băiatul ei? spuse colega sa. Iadul este plin de șerpi, iar cei mai mulți sunt în sânul palatului.

       Au privit-o în continuare. Pandora s-a așezat la o masă și a cerut să i se aducă o băutură scumpă, căci acum își permitea. La nici câteva minute, pe ușa restaurantului a intrat Charles. Și pe el îl cunoșteau toți de acolo, fiindcă nu era genul de diavol pe care să îl confunzi. Mereu la fel: îmbrăcat elegant, purtând pălărie neagră și ochelari fumurii.

       — Am făcut ce-ai vrut, acum înapoiază-mi-o!

       — Cât de acid ești, dragule! Stai jos, bea ceva și să discutăm ca doi diavoli maturi.

       Charles a oftat și s-a așezat la masă. Nici nu-i păsa că o grămadă de ochi erau ațintiți asupra lor. Mai nou era și marchiz, deci trebuia să se obișnuiască să accepte toate privirile insistente și deloc subtile ale celorlalți.
       Dădea din vârful cozii, nervos. I-a repetat Pandorei ceea ce îi spusese acum câteva secunde, dar aceasta a zâmbit, încântată de felul în care Charles ardea pe interior.