,, - Nu mai ai acea căldură cu care mă obișnuisem atât de bine.
- Am devenit rece?
- Nu, ai devenit fierbinte. Ochii tăi sunt atât de întunecați, dar ard. Sângele îți clocotește în vene, iar eu nu te mai pot strânge în brațe, fii...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Iadul era un loc uriaș și mult mai aspectuos decât credeau cei ce nu l-au văzut. Contrar spuselor oamenilor, Regatul lui Lucifer nu semăna cu interiorul unui vulcan plin de lavă. De fapt, nici nu vedeai lavă, iar temperatura nu era atât de dezastruoasă... sau cel puțin, nu pentru diavoli.
Nu era o noapte continuă, Iadul avea un soare roșu și aprig care patrona cerul de un violet deschis, destul de frumos, luminând ținutul. Cum se însera însă, peste Infern se lăsa un întuneric îngrozitor de apăsător, o beznă totală, căci bolta Regatului n-avea stele și nici lună. Asta îi deranja pe oamenii captivi acolo. Diavolii vedeau la fel de bine și fară lumină, dar ei erau nevoiți să suporte torturile atunci când nu știau să se ferească, sau măcar să se pregătească.
Dar puțin le păsa demonilor de ei. Toți erau la fel în ochii lor: niște sclavi păcătoși, slabi fizic și psihic. Nu se chinuiau să îi pună în cazane, ca în vremurile în care Raiul îi aduna pe cei mai buni. Acum doar îi închideau pe toți într-un loc prea neîncăpător, îi lăsau să simtă setea îngrozitoare, îi puneau la muncă atunci când aveau nevoie și ocazional, când deveneau gălăgioși, îi tăiau și îi vindeau spre a fi mâncați.
Ceasul uriaș din Piața Centrală a bătut de ora două dimineața. Prințul și prietenul său mergeau în pas alert prin întuneric. Deși târziu, la multe dintre case era mișcare, iar cluburile pline de dezmăț erau pline ochi, fiindcă pe mulți dintre demoni nu îi interesau problemele politice și dansau toată noaptea, muzica răsunând până dimineață.
Tot într-un astfel de local l-a condus Charles pe Amir. Șatenul a privit împrejurimile ușor mirat, nu frecventa astfel de locuri unde găseai concentrația cea mai vizibilă a Infernului. La intrare stătea un gardian, o namilă de drac, ca o stană de piatră. Blondul l-a salutat, dându-și ochii peste cap atunci când nu a primit vreun răspuns.
— O căutăm pe Pandora Thalia Desmond, a spus acesta, iar gardianul a râs.
— Și vă opresc eu? Căutați-o în continuare, nu o s-o găsiți prea curând. Este foarte ocupată în noaptea asta... cererea e mare.
Amir s-a uitat scârbit și și-a dat gluga pelerinei jos. Paznicul l-a recunoscut imediat și a făcut o plecăciune adâncă, spunând fără să mai aștepte să fie întrebat:
— O găsiți la masa treisprezece, Înălțimea Voastră. Acolo este în fiecare seară.
Diavolii au încuviințat din cap și au intrat în locul plin ochi cu cea mai joasă speță de demoni. Mirosea a țigări și droguri ieftine, iar alcoolul era nelipsit din peisajul încărcat. Aici se întâmplau urgiile și anarhia vizibile care de fapt erau mult mai concentrate în stratul superior al Iadului, însă acolo aveau toate miros de parfum și eleganță de felină.
Cu fiecare pas, prințul își dădea mai bine seama că nu era de el nimic din ce se putea vedea aici. Nu se considera sfânt. Și el bea, fuma, mergea prin cluburi, dar nu atât de murdare și de ieftine. Voia să iasă mai repede.
