,, - Nu mai ai acea căldură cu care mă obișnuisem atât de bine.
- Am devenit rece?
- Nu, ai devenit fierbinte. Ochii tăi sunt atât de întunecați, dar ard. Sângele îți clocotește în vene, iar eu nu te mai pot strânge în brațe, fii...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Marele conac al proaspătului Duce de Nord, Richter Delor, era într-adevăr o clădire impozantă, mobilată cu rafinament. Orice, de la covoare și până la prosoapele din baie, costau mai mult decât își puteau permite mulți dintre ceilalți diavoli, dar Charles fusese mereu de părere că totul era o risipă și că tatăl lui adora să se fălească cu lucruri inutile.
Dar totuși, pentru ce aveai avere dacă nu te lăudai cu ea? Niciunuia dintre demoni nu i-a trecut vreodată prin cap ideea să ajute pe cineva pe gratis, căci pentru a ajunge la un nivel înalt, aveai nevoie de mult timp, strategii și înșelăciuni gândite la perfecție. Însă Charles considera că era prea mult. Degeaba i-a spus tatălui său că nu avea rost să se mute într-un conac cu trei etaje și cu zece dormitoare, când ei erau două persoane... sau trei, de când Amir stătea acolo.
Prințul ura tot ce ținea de Academia pe care o frecventa deja de mai bine de două săptămâni. Era conștient că se învățau lucruri folositoare, tehnici de aplicare a magiei negre și de manipulare a celorlalți, dar ar fi dat aproape orice ca să scape de acolo.
Pleca la ora opt dimineața, însoțit de prietenul lui care era profesor, iar înapoi la conac se întorcea abia pe la patru după-amiaza. Noroc că, spre deosebire de Principală, nu se dădeau teme, deci avea restul zilei libere să facă ce vrea, așa că mergea cel mai des pe Pământ și vorbea cu Gabriel. Însă de data aceasta scăpase mai devreme de la ore, fiindcă profesoara de psihologie, o materie pe care diavolii trebuiau să o stăpânească la perfecție, lipsea.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
La conac era destul de liniște. Richter își savura paharul de vin, iar fiul său era în camera lui, având căștile în urechi și muzica la maxim. Ușa s-a deschis brusc și înăuntru a intrat Discordia, furioasă și cu lacrimi în ochi.
— Tu ai fost! Cum ai putut? a țipat ea, iar ducele a lăsat paharul din mână. Nu te gândești deloc că pe lângă regină sunt și mamă?
Bărbatul a oftat și și-a pus mâinile pe umerii ei. Cu o seară în urmă îi trimisese o scrisoare în care i-a spus că el era cel ce plănuise atentatul fără să îi spună, fiindcă se săturase de așteptarea aceea prelungită.
