Capitolul 8

6.3K 613 92
                                    


                                                                  BOLNAVI





DOMINIC

Am ignorat frigul turbat ce-mi făcea pielea să-mi pocnească în mici cioburi de gheață și ignorând furia și pedeapsa lui februarie, am parcat neglijent în fața aeroportului, spre poarta ce ducea spre plecări. Inima mi-a ratat o bătaie în momentul în care părul colorat al colegei sale s-a ivit dincolo de ușa glisată și luat peste cap de starea Vanessei, de ochii săi triști și de pieptul meu îngreunat de situație, am inspirat și expirat brusc, știind că ea era undeva prin zonă. Aveam să-i zdrobesc capul, inima și tot ceea ce prețuia cel mai mult, mândria sa.

Nici măcar nu am băgat de seamă  în clipa în care am lăsat mașina de izbeliște în fața ușii, blocând accesul celorlalte mașini ce claxonau în urma mea, făcându-le semn să treacă mai departe. Am pășit încrezător spre femeia cu păr roșcat ce stătea înghesuită  în fața aeroportului, știind că urma să plece spre casă. Iar ea era undeva prin zona. După mirosul acela sălbatic și înțepat pe care îl deținea. Ochii tulburi ai lui Kaylin Saxton m-au ațintit scurt atunci când m-am afișat în fața sa, citind clar în ochii mei dorința nebună de răfuială. Știa... prietena sa era victima.

- Unde este?

Am întrebat, ignorând șirul de claxoane ce se auzea în urma mea și fără să bag în seamă paznicii ce încercau să facă ordine, mi-am urmărit obiectivul, acela de o frânge.

- E... Este... pe aici!

Domnișoara Saxton mi-a vorbit reticent, citind clar în privirea sa nedumerire. Mi-a ignorat furia și insistența din privire, continuând să se holbeze în gol, în timp ce trăgea din țigară.

- Comandante, mașina!

Un tânăr paznic a ajuns în dreptul meu, încercând să-mi atragă atenția de la dorința mea cea mai mare.

- Dă-o naibii!

I-am răspuns aruncând-i cheile, pășind hotărât spre intrarea în aeroport. Am fost bulversat de mulțimea ce a pătruns din urma mea pe ușă, pierdând-o pe prietena roșcată din priviri. Am scos câteva înjurături colorate, în timp ce încercam să nu mă las înghițit de oamenii ce se grăbeau spre check-out. Mi-am reluat locul de la intrare, atunci când am regăsit-o pe Kaylin Saxton lângă uși, butonând telefonul, stând în continuare așteptare.

Mi-am îndreptat întreaga atenție asupra ușilor din sticlă, așteptând ca ea să apară de nicăieri. Eram furios și în același timp mult mai calm decât eram înainte de a ajunge aici. Exact ca o furtună ce era pregătită să radă tot, dar în același timp sperând să iasă soarele. Voiam ca lucrurile să fie altele, să încetez să mă mai blestem pentru faptul că am fost slab, lăsând-o să mișune peste tot cu veninul ei, cu mândria sa și mirosul său sălbatic.

- Kaylin, mergem?!

I-am auzit vocea clară, rupând în bucăți întreaga coerență care îmi apăsa pe umeri. Am ațintit-o cu privirea, analizându-i trupul îngust și subțire. I-am zărit banalul rucsac pe care îl purta în continuare cu ea, fără ca măcar să aibă habar că eram undeva la mică distanță în spatele său, imaginându-mi cum o strângeam de gât.

- Nu prea cred...

Prietena roșcată a vorbit, făcându-i semn către mine, ca Deniz Grant să-mi acapareze întreaga atenție cu ochii săi verzi și cruzi. Am putut citit surprinderea din grotele sala sălbatice și tensiunea ce plutea ca o nebună în jurul nostru.

Împotriva inimiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum