Capitolul 20

5.8K 402 53
                                    


FLUTURI




DOMINIC

În momentul în care zgomotul produs de ușile liftului s-a auzit în fundalul nebuniei dintre mine și superba femeia, ceva în mine s-a bruscat cât mai departe de trupul ei. Mâinile mele s-au dezlipit de pielea moale a gâtului său, ca buzele mele să recunoască în cele din urmă aerul distant și rece al spațiului strâmt.

- Cred că încep să-mi dau seama ce se întâmplă cu acest lift.

Vocea bărbatului mai în vârstă s-a auzit atunci când liftul s-a deschis complet, ca ochii verzi și cruzi ai lui Deniz Grant să mi se blocheze în gât. Steven stătea chiar în spatele meu, obligându-ne să ne deplasăm în afara cutiei metalice.

- Nu cred că știți...

Am răspuns, lăsând-o pe femeia minionă să treacă pe lângă noi doi, îndepărtându-se către ușa ce ducea spre sosiri. I-am urmărit pașii grăbiți spre încăperea sufocantă, acceptând puținul parfum ce încă îmi juca pe antebrațe. Am rânjit scurt și la rândul meu am dat să părăsesc încăperea, avându-l pe bărbatul cu păr grizonat pe urmele mele.

- Eu cred că știu.

Steven a ridicat din umeri, obligându-mă să mă întorc pe o parte pentru a-l privi.

- Vezi că ți-a rămas o urmă de ruj pe colțul gurii.

M-a ghiontit răutăcios, obligându-mă vinovat să-mi șterg urmele escapadei din lift. Mi-am rostogolit ochii amuzat, mărind pașii spre ieșirea de urgență, lăsându-l pe domnul băgăcios în spatele meu. Îi auzeam râsul în ecoul nebun al clădirii, determinându-mă să grăbesc pașii, încercând să mă ascund undeva în cel mai întunecat pentru a putea evita incidentul de mai devreme.

Ea unde era?

M-am oprit brusc în centrul holului ce ducea spre ieșire, rotindu-mă deodată, încercând să o găsesc cu privirea. Am zâmbit tâmp, ștergându-mi mintal fața cu palmele, inspirând și expirând emoții. Mă comportam exact ca un adolescent cu stomacul invadat de... fluturi. Exact... invadat era cuvântul potrivit pentru că ea era asemănătoare ca o furtună bruscă, violentă, devastând totul în urma sa. Și da... eu eram al naibii devastat de tot ceea ce presupunea ea. Adică... iubire.

Când am scurtat degajat camera lungă, persoana de la etaj a ridicat capul în semn de salut, zâmbindu-mi complice în colțul gurii. Lucru ce aproape m-a determinat să mă clatin din picioare, înghițând în sec. Doar el mai lipsea în întregul peisaj. Cu toate acestea i-am aruncat un rânjet stângaci în colțul gurii și mi-am schimbat direcția voit. Urcând cele douzeci și cinci de drepte, numărând-le de atâtea ori în gând până să-i întâlnesc privirea, comandantul Morin i s-a alăturat tatălul meu la etaj.

- Avem o problemă...

Morin a vorbit atunci când m-am alăturat lor, privind în continuarea către populația de la parter.

- Una extraordinar de mare...

A recunoscut, simțind undeva în interiorul meu cauza acestei probleme. Știam exact faptul că motivul pentru care comandantul era aici... era reprezentat de ea.

-Sprouse i-a făcut lui Deniz raport indisciplinar... ce automat o va trimite în fața comisiei.

El a vorbit, ca pieptul meu să se îngreuneze sub greutatea și gravitatea afirmației șoptite de către comandantul Morin.

- Cum dracu a reușit?

Tatăl meu s-a întors brusc, stârnind în mine un val de frustrări ce cu siguranță aveau să-i aducă pierzania lui Deniz. Deniz nu eram eu, fiul comandantul Browns și preferatul lui Morin, lucru ce nu avea să o ajute mai deloc. Era unul dintre ofițerii de frontieră ai aeroportului, ce a avut ghinionul ca dobitocul de Sprouse să-i fie superior.

Împotriva inimiiOnde as histórias ganham vida. Descobre agora