Capitolul 34 partea I

3.8K 377 95
                                    


ÎN CÂTEVA SECUNDE AI PIERDUT TOT



DENIZ


 Mi am tras scaunul mai aproape de birou, notând repede pe caietul din dreapta câteva informații necesare pentru întocmirea raportului la final de zi. I-am zâmbit colegei mele în clipa în care am scos telefonul din buzunar, aruncând o privire pe ecranul digital, așteptând un semn de la bărbatul brunet. Am inspirat profund la vederea căsuței vocale goale și am continuat să bifez cele câteva rânduri de pe chestionarul pus la dispoziție. 

El venise din zbor ieri noapte, fiind plecat pentru trei zile departe de tot ceea ce însemna noi. Nu puteam ignora absența lui, avându-i bătăile inimii atât de aproape în tot acest timp. Dormisem în apartamentul lui în toate acele trei zile, pentru că nicăieri nu îl simțeam mai aproape ca în propria lui casă. Dormisem în tricoul lui alb care îi purta parfumul intens și pe partea lui de pat, imaginându-mi că el stătea pe partea opusă a acestuia. Și pentru că în orele târzii ale nopții el ajunsese acasă, unde ușa de la intrare s-a deschis silențios, iar bărbatul meu magnific apăruse în cadrul ușii. Unde eu i-am zâmbit și l-am întâmpinat îmbrățișându-l, ca și când ar fi fost pentru ultima oară. Unde buzele noastre s-au atins înfometate, lăsând urme intense pe întreaga noaptea ce mai rămăsese. Unde brațele lui erau mai calde ca niciodată și pieptul său mai vibrant ca oricând. 

Am tastat un mesaj scurt, întrebându-l dacă mai avea mult până să ajungă la aeroport, fiind distrasă de bărbatul înalt din capătul opus al încăperii. Ochii săi tulburi m-au țintit pe scaun, ca odată ce am părăsit biroul, închizând ușa în urma mea, pașii săi mari să se îndepărteze spre holul imens. Am ignorat privirea căutătoare și am continuat să merg spre ieșire, bucurându-mă de prima pauză din acea dimineață.  

Am reverificat telefonul pentru a doua oară în ultimele minute, apelându-l din nou pe Dominic. Senzația aceea stranie din cauza lipsei de comunicare dintre noi îmi apăsa cu greutate pieptul, pentru că ultima dată vorbisem înainte să plec de la el spre apartamentul meu, pregătindu-mă pentru acea dimineață de miercuri la sosiri. 

- Bună dimineața, Steven!

L-am salutat pe bărbatul înalt, apropiindu-mă de birou pentru a-l vedea mai bine pe scaunul din piele. Bunul meu prieten doar mi-a aruncat un zâmbet la vederea mea, făcându-mi semn cu brațul. 

- L-ai văzut pe Dominic?

L-am întrebat atunci când mi-am sprijinit coatele de suprafața din lemn, așezându-mi fața în palme. El și-a ridicat fața dintre hârtiile împrăștiate pe birou și aruncând o privire pe ecranul computerului, mi-a vorbit:

- Eu acum cinci minute am intrat de serviciu și l-am văzut doar pe domnul Maximilian. Spunea că sigur îl așteaptă Dominic, trebuiau să vorbească urgent. 

Steven a adăugat calm, obligându-mă să-mi trag antebrațul drept de pe birou și să vreau să plec spre ieșire. Puteam verifica dacă mașina lui era în parcare, deoarece sigur nu își avea capul cu el. Am zâmbit în clipa în care mi-am adus aminte de el cu o seară în urmă și modul în care a adormit pe jumătate îmbrăcat în uniforma de lucru, ca apoi să continui să merg spre ieșire.

- Domnișoară Grant!

Cineva m-a strigat din capătul opus al încăperii, obligându-mă să mă opresc înainte ca ușile glisante să se deschidă. Andrew, tipul de la securitate mi-a vorbit, fapt ce m-a făcut să fac doi pași înapoi pentru a mă apropia de el. 

Împotriva inimiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum