Capitolul 30

4.8K 408 137
                                    


ASEDIUL INIMII


DOMINIC


Mi-a aruncat un zâmbet încurajator când în cele din urmă trupul lui Deniz și-a făcut loc prin mulțime, amuzându-mă atunci când a început să-și facă propriul culoar ținându-și geanta de umăr în față, asemănând-o cu o mică luptătoare la început de război. Când și-a trecut degetele prin părul lung, brunet, acum buclat pe umerii săi înguști, respirația mi se oprise pentru două secunde, admirând naturalețea și acea sclipire care îi îmbrăca trupul.

Când ochii ei verzi s-au înecat în privirea mea, degetele mele i-au mângâiat obrazul în treacăt, trăgând-o în brațele mele când prezența ei mă copleșise definitiv. Buzele ei aveau gust a prospețime și nu puteam nega absența din piept din ultimele zile, când pur și simplu nu era vorba doar de distanță, ci mai mult de nerăbdare, știind că avea să fie atât de aproape de mine.

- Bună, iubire!

Ea a surâs când palmele mele au strâns materialul maioului pe care îl purta, aducând-o din nou și mai aproape pentru a-i săruta gura păcătoasă.

- Nu ai habar cât mi-ai lipsit.

Deniz Grant mi-a șoptit când ochii mei i-au mângâiat în treacăt gropițele obraznice din obraji, ca fața ei să mi se îngroape aproape de zona inimii. Și nu aveam cum să descriu senzația care îmi copleșise inima când degetele ei subțiri mi s-au agățat de cămașa pe care o purtam. Mirosea a flori sălbatice, ce avea să reprezinte parfumul meu preferat o viață întreagă.

Femeia brunetă mi-a arătat o grimasă adorabilă când palma mea i-a cuprins degetele, ca în mâna opusă să strâng valiza pe care micuța războincă o avea după ea. Când în cele din urmă ne-am amestecat printre oamenii agitați din centrul segmentului pentru sosiri, căldura devenea și mai copleșitoare. Deniz a continuat să mă urmărească prin mulțime, lăsându-mă să-i strâng mâna în căușul palmei mele, simțindu-i emoțiile copleșitoare.

- Vino, mașina este în apropiere!

I-am șoptit la ureche atunci când m-am aplecat pentru a-i săruta obrazul îmbujorat de căldura infernală, ca femeia cu ochi verzi să-și așeze mai bine geanta pe umăr stânjenită.

- Ai închiriat o mașină?

Ea s-a oprit în dreptul portierei în clipa în care am așezat bagajul în spate.

- Da, vreau să-ți arăt câteva locuri și o să avem nevoie de transport.

 I-am făcut semn din ochi și urcând împreună în mașină, ne-am îndepărtat spre locul unde aveam să stăm pentru următoarele două zile.

***

În momentul în care am oprit mașina în fața hotelului, Deniz Grant și-a întors capul spre mine, citind atât de clar ironia și decalajul de opinie pe care noi doi îl împărtășeam. Când bruneta a deschis portiera, la rândul meu am oprit radioul și luând cu mine pachetul de țigări și telefonul din suport am ieșit din mașină. Am urmărit-o până în apropierea portbagajului, ca atunci când am tras de bagajul de mână pe care îl avea, Deniz să-și împingă palma în pieptul meu, obligându-mă practic să-i descopăr ochii verzi și cruzi.

- Aici stă întreg echipajul?

Ea mi s-a adresa, holbându-și ochii asupra clădirii imense din fața noastră, îmbrăcată în culori neutre și elegante.

- Da, sunt toți aici.

Ea mi-a prins brațul în strânsoarea caldă a degetelor, urmărindu-mă pe treptele înalte ce duceau spre intrarea în hotel. Când ușile glisante din sticlă s-au deschis în fața noastră, mâna mea i-a prins palma, conducând-o spre recepția din capătul opus al holului imens. Schimbasem camera în care eram cazat, ca atunci când doamna minionă cu părul blond, scurt i-a cerut cartea de identitate a lui Deniz, ea m-a ghiontit, amuzându-se de replica pe care i-o șoptisem la ureche.

Împotriva inimiiWo Geschichten leben. Entdecke jetzt