Capitolul 23

4.4K 384 93
                                    


ACOLO UNDE NU A AJUNS NIMENI



DENIZ


În momentul în care am zărit casa familiei Browns la doar câțiva metri distanță, golul meu din stomac se adâncise și mai mult. Aveam emoții. La naiba, chiar aveam emoții! Și nu pentru că aveam să mă aflu în mijlocul unui grup mare de oameni, ci pentru că undeva în interiorul meu îmi doream ca el să fie prezent așa cum îmi promisese.

Trecuseră aproape două zile de la acea întâlnire în fața biroului lui Sprouse, vorbisem des prin mesaje, chiar și atunci când aterizaze și eram pe alt fus orar, chiar și dupa cele 16 ore se muncă ale mele, deoarece sâmbătă preferasem să fac tură dublă, chiar și când am stat cu tatăl său la cafea pe hol, chiar și atunci când eram întinsă pe canapeaua mea verde din sufragerie, holbându-mi ochii la acea noptieră nenorocită ce-mi schimbase cursul vieții.

- Am ajuns!

Alexander a vorbit în momentul în care a parcat mașina în fața clădirii, dându-mi impresia că am ajuns la capătul lumii și nu acasă la el.

- Mulțumesc pentru că ți-ai făcut timp să mă aduci. Apreciez mult!

Mi-am întors capul către el, pentru a-i surprinde ochii albaștri, identici cu ai tatălui său, fixându-se unde la nivelul picioarelor mele.

- Cu drag! Sunt obișnuit să fiu trimis în misiuni speciale.

El a glumit către mine, determinându-mă să-i întorc zâmbetul acela posnaș cu care mă distrase din gânduri întreg drumul până aici. Alexander Browns era altceva decât experimentasem eu până acum în ceea ce-i privea pe bărbații Browns. Știam despre aceștia faptul că sunt serioși, direcți, megalomani, aroganți și acerbi, iar faptul că fiul cel mic al familiei îmi arăta total altceva decât de obicei, începea să-mi dea calculele peste cap. Alex era hazliu, prea carismatic și foarte amabil, cu un bun-simț desăvârșit, lucru ce-mi stârnise curiozitatea în ceea ce-l privea și pe fratele său mijlociu, Sebastian.

- Nu semeni deloc cu fratele tău mai mare.

M-am trezit spunând atunci când Alexander a deschis portiera mașinii, întorcându-se odată cu încheierea replicii mele nu foarte inspirate. Nu voiam să aduc vorba despre el în niciun mod, dar ceva în interiorul meu nu mă lăsa deloc în pace.

- Pentru că semăn cu mama.

El mi-a zâmbit și la rândul meu am deschis portiera pentru a ieși în fața casei.

- Iar Dominic este o copie exactă a tatălui meu în tinerețe.

Bărbatul mai tânăr a vorbit înconjurându-și mașina, pornind amândoi spre intrare. Nu putea să nu observ mașinile din apropierea casei, de lângă garaj sau de pe strada din față, însă singura mașină care conta era a lui, și da, el se afla aici.

- Suntem atât de diferiți?

- Copleșitor de diferiți.

Am răspuns, producând râsul colorat al lui Alexander. În momentul în care am ajuns la intrare, se putea auzi gălăgia venită de undeva din spatele casei, unde se auzeau atât de clar, voci de femei, cât și de bărbați, lucru ce mă izbise din plin. Acest lucru deoarece încercam să neg faptul că nu aveam să fiu intimidată de toate acele persoane prezente.

- În sfârșit, Deniz!

Maximilian Browns a pășit undeva din apropierea noastră, ținând între degete un pahar din plastic cu bere. I-am zâmbit copleșită la vederea sa și în momentul în care brațele sale s-au înconjurat în jurul meu, mi-a dat acea senzație de apropiere după care tânjeam de mult timp.

Împotriva inimiiWhere stories live. Discover now