Împotriva inimii

Capitolul 24

NIMENI

DOMINIC

Când am parcat în fața aeroportului, tipul de la pază a înaintat către mine să-i arunc cheile. I-am mulțumit amabil pentru gestul său de a-mi duce mașina în parcare, deoarece pentru a treia oară săptămâna aceasta întârziam la muncă cu un sfert de oră nenorocit. Singurul noroc al meu era faptul că Morin conducea această companie, astfel riscam mult mai multe, nu doar locul meu de muncă.

Am traversat holul lung pentru a ajunge în cele din urmă la lift, observându-i absența lui Steven de la birou. Am tastat un mesaj scurt pentru Deniz, anunțând-o pentru faptul că voiam să o văd cât mai repede în pauza de dimineață. Seara trecută se terminase destul de târziu, astfel în momentul în care am ajuns la mine, Deniz cel mai probabil adormise, întrucât de abia a doua zi reușise să-mi răspundă la mesaje. Iar eu cum eram într-o întârziere continuă, pentru că tocmai acum reușisem să-i scriu înapoi.

- Andrew, anunță te rog la sosiri, faptul că domnul comandant Browns o cheamă în biroul său pe Deniz Grant!

I-am vorbit tipului de la securitate și am urcat în lift.

În momentul în care am ajuns pe etajul birourilor comandaților, am scos cheia biroului tatălui meu pentru a pătrunde în bârlogul lupului bătrân. Era una dintre dățile în care îi foloseam biroul, deoarece în cea mai mare măsură îmi plăcea să-mi petrec timpul pe holurile companiei de zbor sau pe afară, niciodată stând degeaba la o masă. Lucru din cauza faptul că refuzesem de mai multe ori amenajarea unui birou pe același etaj cu ei și de multe ori cei doi comandanți glumeau cu faptul că aveau să-mi facă un birou în fața companiei, deoarece petreceam prea mult timp acolo.

De obicei veneam aici când eram prea obosit să mai colind holurile aeroportului sau când nu aveam nicio disponibilitate să am vreun schimb de replici cu alți oameni de prin preajmă, Și reveneam în biroul comandantului pentru a dormi pe canapeaua pusă special pentru mine. Uneori îmi luam mai multe ore de zbor doar pentru a sta ocupat și apucam să dorm câteva ore în birou pentru un alt zbor. Era plăcerea mea vinovată de a mă ține ocupat, întrucât eram omul care se dădea pe butonul de autodistrugerea dacă stătea singur mai mult de două ore pe zi. Așa că singura posibilitate de a mă ține ocupat era să zbor, să petrec ore făcând ceea ce iubeam cu adevărat.

Când în ușă s-a auzit o bătaie, mi-am ridica trupul de pe scaun înaintând spre ea. Atunci când ochii lui Deniz mi-au întâlnit privirea, încruntătura de pe fața sa s-a accentuat deodată.

- Bună! Mi-a spus un tip de la securitate de faptul că m-a chemat domnul Browns.

Ea a închis încet ușa în urma sa, continuând să stea în apropierea ei.

- Păi te-am chemat.

Eu am răspuns, iar Deniz și-a îngustat ochii cercetători spre mine. Arăta bine astăzi, cu părul prins într-o coadă și cu rujul acela neutru de pe buze, ca tot ceea ce voiam eu era să-l gust.

- Tu ai fost!

Ea și-a rostogolit ochii bufnind, întorcându-și capul către ușa biroului.

- Am crezut că era vorba despre tatăl tău.

Ea a pășit mai aproape de mine atunci când mi-am sprijinit trupul de marginea biroului din lemn, ca femeia brunetă să-și încarce greutatea pe un picior, în timp ce își holba ochii spre ieșire.