Athena, aşa cum familia şi cunoscuţii o numeau sau Scarlett, aşa cum viitorul ei o striga, pierde totul într-o singură noapte. Pentru a îşi ascunde antecedentele şi pentru a se vindeca de stresul posttraumatic îşi caută liniştea ultimului an de lice...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
" Cum să fugi de dezastrul pe care l-ai făcut. "
Dimineaţa următoare am fost trezită de un cot înfipt în coastele care îmi pârâiau la fiecare mini-mișcare, aducându-mă într-o stare de paralizie greu de suportat și care îmi îngreuna somnul.
Aveam gura uscată din cauza faptului că adormisem cel mai probabil cu ea deschisă, iar buzele și fața îmi erau umflate și calde. Coloana îmi scârțăie pe sub piele și mă adun cu greu în capul oaselor, executând câteva exercitii simple pentru ceafa înțepenită. Îmi molfăi limba secetoasă descoperindu-mi gustul îngrozitor și mă strâmb.
Mă încrunt când dinspre parter se aud niște troncăniturile naibii, urmate de câteva voci și uși trântite. Încă percepeam sunetul de aspirator ca prin vis, readucându-mă ușor, ușor cu picioarele pe pământ.
Camera era scufundată într-o moleșeală palpabilă care te făcea să te afunzi mai rău în patul extrem de moale al Nadiei și să te lași purtat de străduțele mărunte din picturile țipătoare cu Rusia.
Mă frec la ochi chiaună de somn și dau un ocol cu privirea.
Pătura era strânsă toată maldăr peste picioarele mele, jaluzelele gri blocau orice rază de soare să ne trezească, iar lampa de pe noptiera de lângă mine scotea un zumzăit difuz ce părea să nu îmi iasă din timpane. Hainele îmi erau sucite și deveneau cu atât mai incomode cu cât le realizam existența pe mine. Aveam părul încâlcit la spate și urme roșiatice de cute de la lenjeria de pat ce intrau în contrast cu pielea mea puțin prea albicioasă.
Aveam impresia că nu ațipisem trei nopți la rand. Corpul părea să se revolte asupra mea, iar creierul îmi era încă prins în mahmureala dimineții.
O privesc pe Nadia cum doarme descoperită și răsfirată pe tot patul și-o înghiontesc cu mâna. Nu schiță vreun gest.
Îmi aduc aminte în treacăt faptul că adormisem înainte să vină poliția și să oprească destrăbălarea de aseară. Ajung la concluzia că poate mă simțeam atât de închilozată din cauza fotoliului ăluia, deși părea destul de confortabil, pufos și răcoritor datorită materialului.
Nu-mi aduc aminte dacă visasem sau nu ceva. Căzusem într-o amorțeală atât de abruptă încât atunci când am deschis ochii, abia realizam că sunt în conac.
Mă uit spre geam și încerc să conștientizez esențialul acestei duminici. Nu tu școală, nu tu teme, nu tu treabă... Era ultima zi din vacanța de vară, iar spre marea mea constatare nu fusesem deloc productivă în cele trei luni, acum că priveam în retrospectivă.
Nu că aș fi avut de făcut altceva înafară de a mă preocupa de sănătatea mea șubredă și ieșită din comun sau de a-mi face fantezii legate de viitorul și ultimul meu an de liceu.
