Athena, aşa cum familia şi cunoscuţii o numeau sau Scarlett, aşa cum viitorul ei o striga, pierde totul într-o singură noapte. Pentru a îşi ascunde antecedentele şi pentru a se vindeca de stresul posttraumatic îşi caută liniştea ultimului an de lice...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
" În care am o cădere psihică. "
Trecusem prin aproape jumătate de ore fără să iau contact cu Nadia. Puteam să o simt că mă ignoră, cu ego-ul încă rănit după ce o repezisem dimineață.
Nu știu la ce se aștepta din relația noastră, care abia intra în limitele amiciției. Aveam unele momente în care vedeam în ea o prietenă, dar apoi, partea superficială pe care încă o îngloba în sistem se întrezărea și mă dezamăgea. Asta, și faptul că avea impresia că dacă se vindecase, toate problemele legate de crimă aveau să dispară la fel de ușor.
Cred că era un motiv pentru care aveam senzația că sunt singura care continua să lupte, pentru că eu încă sufeream, nevindecată.
Toate astea alcătuiau unul dintre motivele pentru care știam că nu urmează să fie o zi plină cu acadele și flori.
Apoi, telefonul îmi bâzâi în buzunar și odată cu el, un sentiment de rău augur îmi înțepă simțurile.
Ar fi trebuit să zâmbesc cu gura până la urechi având în vedere că mă suna mama, doar că presimțeam că mă caută pentru același motiv pentru care și eu îi dădusem mesaj cu o seară înainte.
Zăbovesc cu degetul pe " Răspunde ", iar cu cealaltă mână îmi ating cercelul.
— Mamă? Vocea mea sună penibil de sugrumată.
Mă așteptam ca de pe partea cealaltă să se audă timbrul altcuiva decât cel inconfundabil al figurei mele materne.
— Athena?
Ea era. Cu același stil aspru și milităresc închegat în corzile ei vocale. Cu toată figura glacială pe care și-o construise, o urmă de dubiu se întrezări și ajunse la mine.
Semănam cu ea mai mult decât mi-aș fi dorit. Deși o adoram pentru puterea și autoritatea care o caracterizau, erau lucruri care interferau cu relația noastră de mamă-fiică.
— Um... Ai primit mesajul? Emoționată, îmi înfig unghia în lobul urechii.
Durerea mă ciupi, devenind mai conștientă de faptul că eram înconjurată de adolescenți. Mă avertizase să am grija unde și când o sun, iar acum părea unul din momentele nepotrivite pentru mine.
— Da... Neliniștea o făcu să ofteze și îi aud zgomotul pașilor, apoi o ușă care se închide.
Ah, da, exact cum anticipasem: lucrurile îi scăpaseră de sub control.
