Athena, aşa cum familia şi cunoscuţii o numeau sau Scarlett, aşa cum viitorul ei o striga, pierde totul într-o singură noapte. Pentru a îşi ascunde antecedentele şi pentru a se vindeca de stresul posttraumatic îşi caută liniştea ultimului an de lice...
Hoppla! Dieses Bild entspricht nicht unseren inhaltlichen Richtlinien. Um mit dem Veröffentlichen fortfahren zu können, entferne es bitte oder lade ein anderes Bild hoch.
" ' H ' vine de la ' Hai în Iad! '."
" Un bărbat ce șchioapătă. Doi morți. Doi răniți. Mă simt împinsă prin întuneric de un val de răceală. Mi se zbârlește părul pe mâini, iar inima începe să-mi bată încet, ascunzându-se de silueta voluptuoasă ce mă urmărea. Fețele colegilor ce sfârșiseră crunt în incidentul din mai, mă bântuiau, ieșind și modelându-se din întuneric și pierind în lumina omului din spatele meu. Tălpile încălțate îmi lipăiră prin apa murdară, stropindu-mi pulpele goale. Îmi puteam vedea tremurul corpului vibrând în lichidul înghețat. Părea că mă învârt într-un tunel, unde în loc să alerg către lumina din înapoia mea, mă afundam în negura din față. Mersul în ritm alert îmi transmise un șoc către fiere. Mă îndoi din cauza durerii, iar brațele bărbatului îmi ating talia. Apoi șopti, iar vocea lui tumultoasă și grea, acoperi vibrația unui strigăt... "
— Scarlett!
— Athena... Un murmur îmi trece în goană pe lângă urechi, ghidându-mă afară din visul meu cu omul ce șchioapătă.
Nu era pentru prima oara când îmi vizita coșmarurile, halucinațiile sau în unele momente, realitatea. În Rhode Island, se așeza noaptea târziu pe scaunul din fața patului și mă supraveghea până dimineața în zori.
De când creierul meu a reușit să recupereze anumite scene de la incidentul din mai, singurul lucru care mi-a marcat ultimele patru luni a fost bărbatul cu defect de mers.
Auzeam ecoul strigătului lovindu-se de ambele tâmple, îngreunându-mi trezirea. Cât era ceasul? Șapte, opt? Era vremea să plec la liceu?
Deschid ochii și deja simt cum acțiunea mă sleiește de puteri. Globul ocular mă ustura groaznic, lucru ce-mi trimitea o durere în mijlocul capului, ca un trosnet. Primul lucru pe care îl percep e biroul negricios ce mă privea furios, zgâlțâindu-se-ncolo și-n-coace, alcătuind o mișcare de dezaprobare.
Gem și-mi întorc corpul, ce cântărea o tonă în dimineața asta.
— Athena... Nu pot să adorm. Vocea Nadiei se amesteca în continuare cu strigătul din timpane.
Îmi e atât de greu să localizez direcția din care sunt chemată, încât răsuflu obosită. Îmi frec ochii, simțind răcoarea dimineții lovindu-mi pielea degetelor puțin umflate.
— Ce e? Mă frământ răgușită și dau să mă ridic din pat, dar mă opresc, închilozată de somn. E mereu atât de frig când stai la casă?
— Ăsta nu-i patul meu și nu pot să dorm. Se explicită proptindu-se de tăblia patului. Monica doar ce a dat drumul la centrală.
— Nu văd cum ar putea fi asta problema mea? Mă întorc cu fața în sus și privesc lustra complicată de pe tavan. Doamne cât de somn îmi e...
