Athena, aşa cum familia şi cunoscuţii o numeau sau Scarlett, aşa cum viitorul ei o striga, pierde totul într-o singură noapte. Pentru a îşi ascunde antecedentele şi pentru a se vindeca de stresul posttraumatic îşi caută liniştea ultimului an de lice...
اوووه! هذه الصورة لا تتبع إرشادات المحتوى الخاصة بنا. لمتابعة النشر، يرجى إزالتها أو تحميل صورة أخرى.
" Se numea Scarlett. Dublu. "
Perspectiva lui Hades:
Luni
Căldura ce mi-o împrumută mâna ei mă trezi. Își încadrează un zâmbet pe buzele umflate și îmi strânge mai bine palma, simțindu-i structura osoasă. Ochii alungiți îi strălucesc vulpesc, imediat ce facem contact vizual.
— Totul o să iasă bine... Mă confortă într-un ton suav. L-am îndrumat personal pe Silas.
Vocea ei pisicoasă îmi stârni un nod de nervi.
Nu înțeleg ce anume mă deranja mai rău: faptul că stabilise un amănunt crucial fără știrea mea sau faptul că încerca să mă convingă că făcea ceea ce era corect.
Un alt aspect și mai dubios, Silas, camaradul meu cel mai feroce, îmi ascunsese tot.
— V-am spus că nu e nevoie să interveniți. Îmi apăs cuvintele și mă încrunt către Amarantha. Fionn își va face treaba. E mult prea mândru.
— Da, dar m-am gândit că poate un impuls nu strică... Continuă alintat și se apropie mai mult de mine, exersându-și puterea de convingere.
— Amarantha. O opresc și îi strâng degetele subțiri în pumnul meu. Dacă ceva dă greș în planul ăsta, vreau să știi bine, că eu nu numai că nu am fost de acord, dar nici măcar nu am știut! Îi punctez greșeala deranjantă și mă las pe spătarul scaunului, dându-i drumul.
Părul șaten i se lovi de fața lungă atunci când mă aprobă scurt. Postura ei se schimbă. Îmi zâmbește greu și își atinge coapsa subțire de genunchiul meu. Cerceii îi luciră violent în lumină când îmi evită subtil ochii. Soarele începu să îmi încălzească spatele și făcu vizibile în aer particulele de praf ce roiau în jurul nostru.
Oricât de mult mi-ar fi greșit, o iubeam. Chiar dacă, în ultima vreme, se comporta într-un fel straniu, detașat.
Momentul întâlnirii se întâmplase în circumstanțe sumbre. Suferința mea se contopise cu a ei și reușiserăm să ne amânăm problemele reciproc, până în punctul în care le anesteziaserăm. Poate nu era bine. Uneori, aveam impresia că relația noastră era doar un alt sinonim termenului " placebo ". Nu ne cicatriza rănile, ci doar ne oferea plăcerea de a uita că ele există și ne dor și ne sângerează.
Irisul negru ce i se definitivă în razele soarelui era o amintire constantă a împrejurărilor în care ne găsisem, fiind la fel de acrii și întunecați ca noaptea. Coincidența ca eu să mă plimb pe podul ce-mi mânca câte o bucată de suflet și dorința ei de a se arunca de pe el, în aceeași seară, marcase începutul relației noastre.
— Crezi că bănuiesc ceva? Mă chestionă în timp ce se sprijini de masă, aflată cu spatele către ei.
Îl cunoșteam pe David doar la suprafață, însă din ce percepusem pe la concursuri și alte olimpiade, nu era chiar atât de prost. Era probabil printre singurii dobitoci de care mă loveam constant pe parcursul liceului. Nu pentru că îmi doream, ci pentru că ne găseam mereu într-o luptă intelectuală.
