Athena, aşa cum familia şi cunoscuţii o numeau sau Scarlett, aşa cum viitorul ei o striga, pierde totul într-o singură noapte. Pentru a îşi ascunde antecedentele şi pentru a se vindeca de stresul posttraumatic îşi caută liniştea ultimului an de lice...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
" Nu s-au schimbat multe, dar acum locuiesc în Seattle. "
Eram dată peste cap. Faptul că ațipisem într-o poziție chircită pe scaunul din avion îmi amorțise mușchii, iar modul Nadiei de a mă trezi, nu fusese tocmai unul genial, așa că mă alesesem și cu o durere ce-mi dansa în mijlocul frunții.
— A sunat mama sau tata? Aerul răcoros din Seattle îmi flutură domol câteva șuvițe ce mi se desprinseseră din coadă, aducând cu sine aroma de carburant și aglomerație.
— Nu, nu. Doar tata mi-a dat mesaj să-l sun când ajungem la mătușica. Nadia își strânse puloverul în jurul ei și ne așezăm amândouă lângă ușă.
Nu știu dacă puteam spune că era ceva schimbat în atmosferă. Mirosul? Vibrația? Călcam pe un pământ necunoscut alături de o tipă bogată pe care abia am început să o plac, zăbovind după o persoană pe care nu o cunoscusem în viața mea.
— Ai auzit vreodată de North Admiral?
Nadia se foi pe lângă mine, verificându-și banii și cardurile și îndrugând continuu despre locații și direcții. Eram prea preocupată de învălmășeala din corpul meu pentru a mai fi atentă și la vorbele ei.
Eram liberă! Scăpasem de stresul și frica din Rhode Island, de vibrația apăsătoare pe care o resimțeam la tot pasul și de regretele care-mi băteau frânturi de amintiri în tâmple. Părăsisem singurele persoane pe care le iubisem vreodată, și doi dintre cei mai buni prieteni la care aș fi putut spera și pe care totodată, i-am mințit.
Dorința mea a fost să scap de tot ceea ce-mi inspira legături cu incidentul de acum patru luni: de la colegi, la liceu și apoi la oraș. Acum sper să-mi rezolv probleme interioare la timp, să le dau răgaz părinților mei să-și revină și să-mi refac pacea interioară cu pași de bebeluși.
Aveam tot timpul din lume, iar cu un mediu înconjurător prielnic, urma să reușesc ceea ce-mi propusesem. Vindecarea mea venea, iar eu voiam să o primesc cu brațele deschise.
— Ce spui? Gânguresc visătoare, și răsuflu cuprinsă de peisajul ce se afla la o mică distanță față de noi.
Seara se lăsa mai devreme, având în vedere că era sfârșit de vară, lucru ce oferea orașului un strop de euforie. Apusul îmbrăca cerul ușor înstelat în umbre rozalii, amplificând nostalgia din mine.
Privesc spre termopanele lungi de la blocurile învecinate cu șoseaua și aștept să văd dacă în lumina becurilor aprinse se ivește cineva, dar vocea insistentă a Nadiei mă întrerupe.
— Îți spuneam de mătușa mea? Monica? Ajunge în două minute și e împreună cu David. Mă informă curpinsă de o roșeață purpurie în obraji și își propti de un stâlp bagajele.
