După aproximativ 2 ore de mers cu masina am ajuns in Seoul. Asa zisul oraș al tuturor speranțelor.
Pentu mine acest oraș doar imi ruineaza si ultimele speranțe de-al gasi pe Jisung.
-Hee, bine ai venit in Seoul!
-Multumesc. Ii reproșez uitandu-ma pe mica fereastră a mașinii.
O mulțime de clădiri imense treceau pe langa noi. Aceasta miscare continuă a noastră imi trezeste multe amintiri. Precum cea dinainte de accidentul lui cand am mers într-un parc de distracții.
~Amintire~
Eram alături de iubitul meu ,Jisung. Ne țineam de mana printre sutele de oameni ce treceau pe langa noi.
Noi ,ca doi copii mici am ales sa ne dam in roller coaster.
Pe tot parcursul cursei am stat cu mâinile la ochi ,tipand de groază. Iubitul meu se prapadea de ras cand ma vedea
-Hei! Ce ti se pare asa de ras? il intreb eu
-Totul! Acum da-ti mâinile de la ochi ,si ai incredere in mine!
Mi-am luat mâinile de la ochi iar cand i-am deschis am putut observa cum treceam pe langa multele actracti ale parcului ,dar in depărtate se puteau zari si cateva dintre cele mai înalte clădiri.
Am început să rad ,dandu-mi seama ca am avut o frica nefondată ,iar iubitul meu imi zâmbea dulce ,lundu-mi mana stanga între mâinile lui.
~Prezent~
Sunt trezită din gândurile mele de frâna bruscă pusă de matușa mea.
-Dragă, am ajuns acasă! zice arătând cu degetul prin geamul mașinii, spre o casă nu foarte mare ,dar totuși mult mai frumoasă și mai mare decât casa in care am locuit.
Deschid portiera mașinii, și privesc lung spre așa zisă casă a mea.
-Hei, Hee, ce mai aștepți? zice mătușa mea scoțând din mașină bagajele.
-Bine.... ,puțin temătoare o iau pe poteca ce duce spre intrarea în casă.
Când eram aproape de ușă aceasta se deschide ,iar pe ea iese un băiat nu cu mult mai înalt decât mine.
-Verișoară! Ce mai faci?
Mă uit puțin confuză la el ,lăsându-ti capul într-o parte.
-Te cunosc? îl întreb pe cel ce stătea în fața mea
-Chiar nu îți amintești de mine? Zahărul tău?
-Yoongi?
-Se pare că îți amintești de mine! zice acesta cu un zâmbet imens pe față.
Acel zâmbet care mereu mă face să zâmbesc. Un zâmbet mai dulce și decât ciocolata. Din această cauză, în copilărie îi spuneam zahărul meu ,sau mai pe scurt Suga.
Îi sar în brațe și îi zâmbesc larg
-Mi-a fost dor de tine!
-Și mie de tine Hee-Young!
Când ne despărțim din îmbrățișare o vedem pe săraca mătușă Sook încercând să scoată unul dintre bagaje din mașină. Amândoi ne uităm unul la altul și râdem de aceasta.
-Yoongi! Vin-o și ajută-mă!
Pleacă de lângă mine și se duce spre mașină încercând să o ajute pe mătușă să scoată acel bagaj.
După câteva ore în care am stat alături de mătușa mea și de Yoongi am uitat de absolut toate grijile și probleme mele.
-Hee, vi cu mine în oraș?
-Ăm...
-Chiar si dacă nu vrei tot te i-au cu mine! zice și mă trage de mână spre ușă.
Cumva nu aveam cum să îl refuz ,mai ales că în copilărie de fiecare dată când făcea așa ceva aveam numai de câștigat.
Păcat ca acele vremuri au trecut așa rapid ,noi distanțându-ne din vina certurilor din familie.
Oricum mă las îndrumată de el în tot acest oraș imens. Alergam prin mulțime ,el strâgându-mă tare de mână.
Eu fiind din nou pierdută printre gândurile mele nici nu m-am uitat puțin la clădirile pe lângă care treceam.
Mă gândeam iar la Jisung ,și la momentele frumoase asemănătoare cu acesta ,când alergam ținându-ne de mână pe străzile orașului nostru natal.
Nici nu am realizat ce intenții are Yoongi, că acesta se oprește brusc ,inerția făcându-și efectul ,și aruncându-mă în brațele unui străin.
Era cât pe ce să cad din vina lui Yoongi ,noroc cu acest străin care m-a prins. Îmi ridic privirea spre cel care m-a prins și observ un chip angelic.
Un băiat ,nu cu mult mai mare ca mine, cu ochii căprui și părul de un blond spălăcit, mai mult gri decât blond.
-Îmi pare rău... îi zic eu băiatului care tocmai m-a prins
-Nu-i nimic... zice acesta zâmbindu-mi
Yoongi stătea și se uita uimit la noi doi ,de parcă o minune s-a întâmplat.
Blondul își ia privirea de la mine și o fixează pe Yoongi.
-Suga, de ce nu mi-ai zis că ți-ai făcut o iubită? zice acesta râzănd de Yoongi
-Hei! Ție ți se pare ca sunt iubita lui? Serios? îi răspund eu indignată
-Dar tocmai v-ați ținut de mână!
-Sunt verișoara lui! Nu iubită!
-Hee-Young?! spune băiatul mirat
Un fior îmi cutremură întregul corp. Rămân puțin speriată ,însă îmi revin rapid.
-Da?...
-Sunt eu Taehyung? Kim Taehyung? Mă mai ți minte?
Inima începe să îmi bată cu putere când i-am auzit numele. A fost cel mai bun prieten al meu în copilărie, însă tot din cauza familiei am pierdut legătura.
-Tae?! Ciudatul meu preferat? îi răspund cu lacrimi în ochi ,dar și cu un zâmbet imens pe față.
-Se pare că pitica mea nu m-a dat uitării! zice strângându-mă puternic în brațe.
Mi-am lăsat capul pe pieptul lui reușind să îi aud bătăile rapide ale inimii.
-Micuța mea s-a întors! Mi-a fost foarte dor de tine Hee!
-Și mie de tine ,ciudatul meu! zic lăsându-mi lacrimile de fericire să îmi cadă pe obrajii mei ,acum de un culoarea roșu aprins.
El m-a făcut din nou să simt fericirea. Acea stare de bine pe care numai Jisung mi-a mai indus-o....
