Capitolul 32

372 36 1
                                    

3 zile au trecut de când Yoona și Jungkook s-au împăcat, și apele s-au liniștit pentru toți ,începând să fim toți fericiți.

Într-o seară un pliculeț mic ,lăsat de poștaș se strecoară pe sub ușă. Îl ridic și îmi observ numele scris pe el. Mă uit puțin mirată ,fiind că niciodată nu am mai primit vreo scrisoare ,iar mai apoi o deschid.

"Dragă Hee-Young,

Îți cerem să vi acasă în 3 zile după ce ai primit această scrisoare. Motivul o să îl afli când ajungi acasă. Dacă cumva nu o să vi acasă te informez că cele mai negre coșmaruri ale tale o să devină realitate.
                                    Cu drag ,mama ta"

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să le dau mătușii și lui Yoongi să o citească această scrisoare.
-Și ce ai de gând să faci? ,mă întrebă Yoongi.
-Să merg și să văd ce s-a întâmplat ,însă mie frică... ,îi răspund eu
-Hee, scumpo, dacă nu vrei nu trebuie să te duci singură ,îmi spune mătușa Sook.

Dau din cap în semn de aprobare ,iar mai apoi pun mâna pe telefon.
-Ce faci? ,mă întrebă Yoongi curios
-Îl sun pe Tae, îi singurul care cred că m-ar însoți în călătoria asta ,îi răspund ridicând din umeri.

"Da?"

"Tae ai vrea să mă însoțești până
în orașul meu natal?"

"Nici măcar un bună ,ceau ,ești
bine?"

"Tae încetează! Este important!"

"Scuze ,scuze, desigur că vin!"

"Mâine la ora 7 A.M vi să mă iei
din fața casei?"

"Desigur, dar cât o să stăm?"

"Nu știu exact ,o să îți povestesc
totul mâine. Hai că te las ,pa ,te iubesc!"

"Și eu te iubesc ,pa!"

Închid apelul și merg în camera mea și încep să îmi împachetez câteva lucruri ,orice ar fi nu o să rămân acolo nici moartă!

Îmi așezam o bluză în valiză când se aude soneria.
-Mă duc eu! ,țip încât să audă Yoongi și mătușa mea.

Cobor grăbită scările ,și răsuflu ușurată. Deschid ușa și îl găsesc pe Jisung mai alb la față decât de obicei.
-Hee, și tu ai primit o scrisoare de acasă? ,spune parcă pierzându-și vocea.
-De unde ști? ,îl întreb speriată
-Pentru că și eu am primit una! Și pe tine te-au amenințat?
-Da.... ,îi răspund eu
-Ceva nu e de bine! Sigur părinții noștri ne pregătesc ceva "măreț" ,îmi spune el cu teamă în glas.

Îi dau din cap în semn de aprobare iar mai apoi îl poftesc înăuntru ,acesta arucându-se direct pe canapea.
-Nu mai bine urcăm la mine în cameră?
-Bine, dacă tu zici...

Urcăm la mine în cameră ,de data asta aruncându-se în pat ,eu doar stând și râzând de el.
-Mi-a fost dor să stau doar cu tine ,îmi zice Jisung.
-Și mie ,îi răspund zâmbindu-i.
-Ce păcat... ,zice el uitându-se spre tavan
-Adică? ,îl întreb curioasă
-Acum doi ani la ora asta alergam prin oraș doar noi doi ,îmi răspunde.

Într-adevăr a fost totul real ,însă acum ține de domeniul trecutului.
-Dar oricum timpul nu îl mai putem da înapoi ,îi reamintesc eu.
-Desigur steluță, zice și îmi face cu ochiul.
-Nu ar trebui să pleci? E târziu totuși ,îi spun eu lui Jisung.
-Desigur, te las să te odihnești ,zice și se ridică din pat ducându-se spre fereastră.

-Ce faci? ,îl întreb eu șocată
-Ceea ce făceam și acum doi ani ,de ce? Ai uitat când ieșeam din camera ta pe fereastră? ,îmi zice râzând.
-Doar m-am speriat ,prostule! Acum pa ,noapte bună ,îi zic eu băiatului care tocmai ieșise pe geam.
-Noapte bună! ,strigă el.

Nu s-a schimbat deloc ,tot un copil a rămas!

Strangers //K.TH ✔Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum