Ochi negri

Acei ochi negri

credit to the owner of the photo

la media, Mabel Brown

Perspectivă Brita

Mi-am petrecut restul zilelor in camera mea. Chiar dacă părea o nebunie, am acceptat deja că nu făceam parte din clubul vesel. In plus, mancarea era mai bună cand o savuram in tacere, fără vreo pereche de ochi indiscreti care să se uite la fiecare dumicat pe care il duceam spre gură.

-Să sperăm că orele nu vor fi așa un chin precum am bănuit. a fost tot ce am mai spus la inceput de an scolar nou.

Să fii student nu e așa simplu.

E ca și mersul pe un lac inghetat. Ai impresia că patinezi frumos, pana ce se sparge gheata de sub tine. Și te-ai trezit apoi in apa inghetată.

***

-Ar trebui oare să mă mut de acolo? mă întreb ce imi asez rucsacul pe una din bancile din campus. Privesc atunci incruntată cerul innorat.

-Doar nu va ploua. Nu mi-am uat deloc umbrela. imi zic atunci iritată. Și scot din rucsac un notebook. Incep atunci să analizez din nou numerele rămase pe foaia albă de hartie.

-Să mai incerc altundeva?

-Hey tu! Nu ar trebui să stai acolo. Din cate știu, e banca mea favorită. Ne vom certa rău de tot. 

Tresar și imi ridic privirea din caiet. Ca să dau cu ochii de un tip de statură mijlocie, cu un păr brunet. Nu părul era insa atractiv. Chiar dacă ii incadra bine chipul si ii acoperea fruntea mică, impanzită de cateva riduri.

Ci mai dragrabă privirea lui. Culoarea ochilor săi, mai bine spus.

-Mă auzi? ii aud vocea delicată și amuzată, cum răsună si sparge spatiul dintre noi. 

Acei ochi negri...

Nu am mai putut gandi atunci nimic. Și m-am pierdut pur si simplu in acel negru.

-Bine, o astfel de conversatie scurtă nu am mai avut in viata mea. Imi place să vorbesc cu mine insumi. Dar nu e asa distractiv. 

-Oh, dar nu scrie nicaieri ca e banca propietatea cuiva. spun eu putin tafnoasă. Și el puse atunci mana pe rucsacul meu.

-Atunci nu te superi dacă fac asta, nu?

Indepărtă rucsacul si se tranti pe banca, la doi pasi de mine. 

Dacă asa abordează ei acum fetele, se insala amarnic.

-Vreau să stau singură.

-Iar eu vreau să stau pe bancă. Spune-mi, atunci, cum facem?

-Tu ai probleme cu această bancă?

-Să zicem. tună el amuzat și iși trecu precum o divă mana prin părul bogat.

-Podiumul nu este aici.

-Nu eram deja admirat mai devreme? Cand ma simt asa indragit, stiu ca sunt deja pe podium. Nu crezi?

-Eu nu plec de aici.

-Va trebui atunci să mă suporti pe mine.

-Uite, nu sunt interesată.

-Poftim? il văd cum, ridică leneș din spranceană. Și cum aruncă o mana incarcata de inele peste partea din spate a bancii.

-Nu sunt interesată de persoana ta. repet iar mai clar și succint ca acum o secundă.

-Am inteles. 

-Păi și de ce nu pleci? 

El ranji din nou arogant spre mine și imi izbi usor u degetul in rucsacul de langa mine.