Ochi negri

Ce e un secret?

Credit to the  owner of the photo

la media, Noah

Perspectiva Brita

Nu am reusit sa dorm intreaga noapte. Cand sa ma intorc pe partea stanga imi aminteam de seara cand el a fost aici. Cand ma intorceam pe partea opusa si inchideam ochii eram invadata de amintirile cu Barram.

Intensitatea e cheia. mi-am zis in timp ce coboram pe scari, dimineata devreme. Vechil rucsac simplu, fara zorzoane ori insigne im sta si acum agatat de umarul drept. 

Trebuia oare sa imi fi lasat parul neprins azi? ma intreb in timp ce imi inspectez tinuta in oglinda din living. 

-Nu ma grabesc. Nu am de ce. Nu ma grabesc in nicio imprejurare a vietii mele. ma laud, desi am sentimentul ca sunt numai vorbe.

Oare cat din ce spunem sunt vorbe adevarate? Si cate sunt dorinte, iluzii si minciuni?

-Ar trebui sa o faci totusi. Fiindca va ploua ca ieri. aud o voce seaca. Si ma intorc spre fotoliul din living. 

-Erai acolo?

-Nu, nu eram.

-Noah, iti place sa iti bati joc de oameni? Sau in asta doresti sa iti iei diploma? La final, cand termini?

-Foarte amuzant, la fel ca si glumele bunicului meu. Si crede-ma, avea el un singur ochi, dar le spunea mai bine ca tine, cu doi si cu o gura asa mare.

-Nu a plouat ziua.

-Da, a plouat aseara, tarziu. Dar tot a plouat nu? imi ranji el in fata. Si ceva din ranjetul acela ma facea sa vreau sa ii trag una fara sa regret.

-Nu iti fac jocul.

-Adica? se bosumfla el atunci pe loc. Si deveni o clipa mirat.

-Nu voi rasplati raului cu rau. Poti sa continui. Nu vreau sa te ranesc.

-Ghici ce, eu nu sunt ca tine. Il vad cum se ridica din fotoliu si cum ajunge in fata mea in doar cateva clipe. Nu ma tem eu de baieti, dar ceva era cu Noah. Oricat ar spune Mabel ca Domenico are o latura ascunsa si periculoasa, tind mai mult sa fiu in garda cu amicul sau. Ei nu il vad pe Noah. Eu l-am vazut.

Are mutra unui adolescent. Poarta haine de adolescent. Se poarta ca un copil rasfatat, care are nevoie de ce vrea. Griul din ochii sai e unul ireal, jucaus. Rece. Parul ii e vopsit in stil emo. Nu asta e surprinzator la el. Desi sunt curioasa ce culoare naturala avea parul sau inainte de a a-l fi vopsit. Pana acum, imaginea lui surprinde un tip arogant, care urmeaza un trend mai aparte, fara sens, in care pretinde ca el crede. 

Am impresia ca asta e doar o acoperire. 

Pana si gesturile repezite din mana, sau strambatura le poti intalni la orice tip care iti apare in cale. Nu e inalt, cat Domenico. E de statura medie, din ce vad acum mai atent.

Singurul detaliu care il scoate dintr-un tipar obisnuit e prezenta lui. Poarta parca in acele haine un aer funebru, nu unul mort, ci plin de verba, putere si ceva rau. Un ceva intunecat, care intr-un fel sau altul ii alunga normalitatea intregii fete, intregului el, si il arunca intr-o alta lume, parca. O lume in care un alt el pare e redat. Un el de care e constient si de care fuge.

Pana cand se va ascunde insa?

-Nu ma tem de tine, Noah. ii spun atunci sfidator in fata. Dar el incepu sa rada. Si sa rada. Si sa rada. Pana ce se lasa o liniste apasatoare intre noi doi.

-Loveste-ma. Ameninta. Impinge. marai spre el iritata. Si astept cu inima in gat, deznodamantul.

Care nu sosi, cum ma asteptam insa.