Ochi negri

Inimi nestapanite

Credit to the owner of the photo

la media, David O Brien

Perspectiva Noah

Abia isi mai amintea cum a decurs ziua de miercuri. De la introducerea zilei de miercuri facuta de Brita la micul dejun de dimineata nu se mai gandise deloc la asta. Pana ce nu a terminat cursurile. Nu mai era sigur ca acordase vreun oarecare interes. 

Prezent cu trupul, dar cu mintea in cu totul alte locuri. 

Ca sa ajunga acasa si sa de-a de Domenico. Prins intr-o alta cearta cu Mabel. Arunca o privire la ceas. Cu greu remarca faptul ca era ora sapte. Si ca aceasta zi de octombrie a trecut la fel cum a venit si cea de anul trecut.

Nu imi pasa de date, de zile, de luni...Daca iti masori viata in minute, cum mai simti ca existi, pana la urma? 

Destul de tarziu. Se incrunta, pret de o clipa. Apoi isi aminti. De hoinarelile sale prin oras. De teama ca acel cosmar de aseara, il va urmari. Si ca va vedea din nou ceva. O imagine care sa ii schimbe viata din nou. Nu se intamplase insa nimic.

Sa umbli cu temerile la tine, in buzunare, era stilul lui Noah preferat.

Ura frica. Dar niciodata nu trezise in oamenii din jur acest detaliu. Nu ii facuse constienti de latura sa ingrozita de tot soiul de tenebre.

Devin din ce in ce mai bun la ascunde, ce simt. se lauda multumit de progresul sau. Apoi realiza ca se mandrea. Ura sa pretinda insa, ca e mai bun ca altcineva.

Nu uita ce vierme ai putut sa fii insa pana acum.

-Ora opt si draguta de Brita nu si-a facut aparitia acasa? Nu imi place.

De Eve stia ca nu avea sa o revada abia decat la pe miezul noptii.

Stau in aceeasi casa cu ea. Dar abia de ne vedem. Ori vorbim. Isi aminti cu un suras dezgustat de baiatul care o strangea pe fata in brate. De blondul cu trasaturi italiane, puternice, care il fixase cu privire. Si de socul reintalnirii. Dupa atat de multi ani, sa il revad...

Cel mai mult decat temerile sale, zilnice, Noah ura trecutul. Dar mai ales, amintirile legate de viata sa de familie.

Cand vocea lui Domenico se auzi puternic din nou in casa. Stiu ca trebuie sa intervina. Pasi grabit in living. Si isi arunca apoi nonsalant ghiozdanul negru, cu cranii. Chipul i se schimba dintr-unul ingrijorat, intr-unul lipsit de ganduri, pe loc.

Ei vad numai ceea ce doresc eu sa vada legata de mine.

-Pot sa stiu de ce va aud gurile de la coltul celalalt? ii intreba amuzat. Si isi puse mainile in solduri.

Nu ca nu ar fi avut umor. Fazele cand era naiv, nu constituiau plasa lui de minciuni. 

E greu sa ma descriu pana si eu pe mine insumi, asa cum sunt, defapt.

Privirea i se muta spre Mabel. Prima oara crezu ca ea din nou in aceeasi stare ca atunci in bucatarie. Dar nu, fata era stapana pe sine. Si furioasa.

-Nu sunt niciodata invitat totusi la discutiile de familie? lasa sa i se strecoare in voce o iritare reala.

Nu imi place sa nu stiu ce fac ei doi in privat, singuri, aici.

Avea incredere in amicul lui, spaniol.

Darnu putea uita un fapt important.

Nu eu stiu ce ascunde, ci Mabel, orice se poate intampla intre ei, fiindca stiu mai multe unul despre altul, decat oricine altcineva din casa.

-Vechea poveste. ii raspunse intr-un final Domenico. Si il fixa cu o privire obosita.Incerc sa aflu de ce nu recunoaste ca este ruda cu Brita.

-Noah minte, nu ma cheama Spear.