Majoreta

Capitolul 28

Imi umezesc buzele zambind slab la imaginea din fata mea, chipul lui calm trezindu-mi o caldura dulce-n pept, era atat de diferit fata de cel furios si ranit pe care-l avea seara trecuta si mi-e atat de frica de faptul ca atunci cand se va trezi, persoana lui furioasa se va intoarce sa imi spuna cat de dezamagit este de actiunile mele.

Nu pot decat sa fierb de dorinta cand imi amintesc seara trecuta, fiecare atingere a lui simtindu-se inca imprimata pe corpul meu.

Dupa descoperirea ce-l ingrozise, facuse toata seara trecuta numai despre mine, corpul meu bucurandu-se de toata atentia pe care putea sa o primeasca de la mainile si gura lui, insa probabil cu scopul unei pedepse sau doar din incapatanare, a refuzat categoric sa isi dea jos orice articol de imbracaminte pe care-l purta si mi-a restrictionat aproape complet capacitatea de a-l atinge.

Ii simt degetul aratator trasand sugestiv peste lungimea spatelui meu, imbratisarea slaba devenind imediat una inabusitoare, picioarele lui incolacindu-se cu ale mele si cu cealalta mana acoperindu-mi obrazul.

Gem slab cand il simt presandu-se de corpul meu dezgolit, intaritura lui simtindu-se atat de evidenta prin materialul subtire al pantalonilor lui.

Refuz sa-l privesc, ingrozita de ceea ce era posibil sa gasesc in privirea lui, insa nu pot rezista curiozitatii si imi ridic privirea sfioasa spre ochii lui frumosi si calzi.

Ma foiesc emotionata insa atunci cand incerc sa eliberez prima vocala, buzele lui se unesc cu ale mele intr-un sarut apasat si plin de emotie care totusi a durat prea putin.

Isi distanteaza putin fata de a mea si ma priveste incruntat.

-De ce mama naibii ai face asta? Ma intreaba incruntat masandu-mi grijuliu scaplul.

-Eram coplesita, a fost o greseala, o scapare... Nu stiu daca ingelegi, e asemeni unei dependente, ii rezisti cand esti puternic, dar cu cat esti mai slabit psihic, cu atat de cheama mai tare spre ea.

-Ai mai facut asta pana acum? Intreaba ingrijorat, cealalta mana a lui strangandu-mi atent talia in palma.

-Dupa accident si moartea lui Zoe, am fost coplesita de toate, de amintiri, de vinovatie, de stres, nu mai puteam sa ma odihnesc, asa ca am inceput sa ma tai, din acel moment paseam pe marginea prapastiei, ma taiam ca sa imi pierd cunostinta, ca sa pot sa dorm linistita, insa niciodata nu stiam cand se putea sa mor, ultima data sau acum as putea sa spun, penultima, am taiat prost, nu doar ca mi-am pierdut cunostinta, era sa mor... Din acea zi tata m-a pus sa ii promit ca nu o sa mai fac asta niciodata, si ma oprisem... Pana acum doua zile. Spun oftand slab si tresarind cand Mino vine si se arunca peste noi pe pat, pisoi buclucas.

-Nu ma intelege gresit, inteleg de ce ai ajuns sa faci asta, dar nu inseamna ca iti sustin actiunile... Ofteaza si isi zambeste slab cand il vede pe Mino care s-a facut confortabil pe soldul lui, s-a cam dus gama lui de miscari pe ziua de azi, atat ii trebuie, sa deranjeze pisica.

-Dar nici eu nu sunt ok cu chestia asta, mi se pare o prostie, dar asta a fost ultima varianta la care ma puteam gandi in acele zile si la fel a fost si in ultimele zile... Imi pare rau...

-E bine, suntem bine... Ofteaza si se ridica in fund, facandu-l pe mino sa sara de langa el si sa vina sa se cuibareasca langa mine.

Il privesc cum se ridica abatut in timp ce isi desface cureaua si nasturele de la pantaloni avand o fata de om pierdut in propriile ganduri, aruncandu-i in cosul cu rufe murdare, iar dupa ce verifica daca tricoul ii este patat cu sange si-l da jos multumit si cand vede ca e curat, si mi-l arunca, aruncandu-se si el apoi inapoi in pat.

-Vreau sa intelegi ca eu acum, am un numar foarte mic de oameni in viata mea, pe care chiar ii iubesc si tu faci parte din ei, nu imi permit sa va pierd, am pierdut deja pe cineva important pentru mine si as prefera sa ramana la atat.