Lângă Inima lui Zakar

Capitolul 3: Diavol împielițat

Asasinul pășește spre mine, încercând să mă intimideze destul ca să mă predau fără să lupt. Ochii lui verzi se îndreaptă spre pumnii mei strânși. Pistolul din mâna lui strălucește în lumina slaba a felinarelor de pe stradă. E o armă periculoasă, dar și mai periculoasă poate fi abilitatea lui, pe care nu o cunosc. În depărtare se aud greieri cântând. Degetul bărbatului se așează pe trăgaci, iar ochii lui se îngustează.

În spatele meu era un perete, iar în față un bărbat trimis să mă ucidă. Cântăresc opțiunile pe care le am. Nu pot fugi decât dacă reușesc să îl îndepărtez. Nu mă pot face invizibilă decât dacă stau nemișcată, iar asta nu merge în favoarea mea la moment. Pot să îl ucid. Inima mi se strânge la gândul ăsta, iar fața Serenei îmi colindă mintea. Clipesc des. Concentrează-te, Astrid.

"Știi de ce sunt aici?" se aude glasul asasinului. Un glas gros, misterios și profund. I se potrivește, mai ales în situațiile de genul, pentru că fiori îmi colindă spinarea. E absolut înfricoșător bărbatul ăsta. Actonii știau ce făceau atunci când l-au trimis aici.

"Știu." îi șoptesc eu.

"Atunci predă-te fără să te împotrivești și noi îți vom decide pedeapsa."

Deci asasinul e aici ca să mă ia în gruparea Acton, nu să mă ucidă. Probabil să mă ducă în fața conducătorului lui și în fața multor sute de persoane pentru o posibilă execuție.

Înghit în sec, pregătindu-mă pentru ce urmează să spun. "Nu."

"Nu?" mârâie el.

"Nu." confirm eu. Gata, s-a sfârșit cu mine!

În loc să îmi răspundă, bărbatul îndreaptă pistolul spre picioarele mele și apasă pe trăgaci. Aud aerul șuierând în jurul glonțului, iar un zgomot asurzitor se aude. Câteva păsări care stăteau pe marginea blocului ciripesc și zboară în direcția opusă. Scot un țipăt și mă feresc la limită, glonțul lovindu-se de asfalt și ricoșând într-un bloc. Fac îngrozită câțiva pași în spate și îmi ridic mâinile, mișcându-le frenetic. Simt aerul din jurul mâinilor asasinului și îl strâng cu puterea minții, apoi îl mișc în dreapta brusc și repede. Bărbatul e luat prin surprindere când pistolul zboară din strânsoarea lui și aterizează pe pământ la câțiva metri depărtare.

Asasinul își încoardă mușchii și vine în viteză spre mine. De data asta, arată mai nervos ca niciodată. Îmi măresc ochii, iar brațele mele se ridică automat ca să mă apăr. Mare greșeală. Sunt așa o proastă! Bărbatul îmi apucă încheieturile cu palmele lui surprinzător de calde și mi le întoarce la spate, imobilizându-mă într-o poziție dureroasă. Eram întoarsă cu spatele la el, iar asasinul a profitat de asta. El mă lovește cu genunchiul în spinare și îmi dă drumul încheieturilor. Îmi pierd echilibrul și cad cu o bufnitură pe asfalt. Genunchii și nasul meu au simțit cel mai tare lovitura. Icnesc când simt un firișor de sânge curgând peste buzele mele.

Încercând să îmi ignor durerea, mă întorc pe spate, doar ca să văd bărbatul aplecat spre mine. O spaimă nebună mă apucă atunci când mâna lui puternică se înfășoară în jurul gâtului meu fragil și îmi blochează accesul la aer. Aer. Asta e. Doi pot lupta, dragă asasin.

Cu o strângere de pumn, țin aerul din jurul lui nemișcat, astfel încât nici el nu mai poate respira. Spre nefericirea mea, strânsoarea lui nu slăbește, deși bărbatul arăta profund incomodat de lipsa de aer din plămânii lui. Mâna lui liberă scoate de undeva o frânghie. Bine, trebuie să recunosc, dacă m-ar lega nu aș putea fugi atât de repede, dar e oricum o încercare inutilă. Îmi împreunez palmele și adun aerul într-o fâșie lungă și ascuțită, pe care o mișc cu repeziciune de-a lungul frânghiei, tăind-o în bucăți mici.