Lângă Inima lui Zakar

Capitolul 4: Consiliul grupării

În momentul în care m-am trezit, am fost incredibil de confuză. Nu am recunoscut pereții albi și așternuturile aurii ale patului. Apoi mi-am amintit: sunt în una din camerele conacului familiei Holt. Mă ridic în șezut și arunc somnoroasă o privire spre ceasul de pe perete, care arăta ora șapte treizeci. Îmi trec o mână peste față, simțind urme pe piele din cauza pernei. Spre marea rugăminte a lui Melanie, am dormit în noaptea aceasta în una din camerele libere, localizată în aripa destinată familiei conducătorului. Vizavi de încăperea asta e camera lui Jakoda, că dacă aș avea nevoie de ajutor, să apelez la el.

Indiferent de știrile auzite ieri seară și de teama că asasinul se va întoarce, am dormit incredibil de bine. Odată ce am inchis ochii, nu m-am trezit până dimineață. Mă ridic în picioare și mă întind, auzind cum oasele îmi pocnesc. Icnesc când genunchii își reîncep sesiunea de 'Fă-o pe Astrid să se plângă la fiecare pas'. Oftez și mă târăsc înainte, înșfăcând de pe un scaun niște haine împrumutate. Plec în baia personală a acestei camere și mă opresc în fața oglinzii. Îmi dau ochii peste cap la ce văd. În fața mea e versiunea cea mai rea a lui Astrid, cu parul castaniu în toate părțile, o șuviță fiindu-mi lipită de obraz. Am fața palidă și mici cearcăne sub ochi, iar hainele îmi sunt șifonate la maxim.

Dezbrac pijamaua și sar în duș. Când pornesc apa, constat că m-am îndrăgostit instant de dușurile familiei Holt. Nu ar fi chiar atât de rău să stau aici pentru totdeauna. Asta dacă nu te prinde asasinul. Îmi dau părul ud pe spate și aproape mă înec cu apa. Azi aș fi fost moartă deja dacă Tyson nu mă găsea. Atât de aproape am fost să fiu prinsă! Și mai e și problema cu inima grupării. Cineva a intrat acolo și nu m-aș mira că acea persoană să fie Cora. Deși nu am idee cum ar putea ea să găsească acel loc. Urmează să aflu.

Când mi-am terminat dușul, un prosop pufos mi-a absorbit apa de pe corp. Am îmbrăcat lenjeria, după care am tras pe mine perechea de blugi albi și bluza roz pal. Melanie mi-a împrumutat aceste haine care sunt noi, dar prea mici pentru ea. Indiferent de asta, urmează să le returnez. Mă proptesc în fața oglinzii și încep să îmi aranjez părul lung, după care îmi continui rutina de dimineață.

La ora opt fix eram în fața ușii camerei lui Jakoda. Bat de câteva ori în ea, apoi aștept cu mâinile pe șolduri. Nu aud nimic decât foșnetul unor așternuturi de pat. Pufnesc și apuc mânerul ușii, apoi o împing. Intru în camera dragului meu prieten, văzând cunoscuta încăpere cu pereți de un roșu închis și parchet negru. Patul din mijloc e ocupat de Jakoda care sforăia încet. Băiatul stătea tolănit pe abdomen, cu mâinile întinse în lateralele patului și având capul afundat printre perne. Oftez. În acest moment, aș zice că are vreo șaptesprezece ani, nu douăzeci și unu.

"Jakoda!" șuier eu, apropiindu-mă de el. Nu observ nici o reacție din partea lui. Îmi întind mâinile în față și trimit spre el o briză rece. El nici măcar nu tremură.

Mă așez pe marginea patului și iau o pernă, după care îl lovesc de câteva ori. Jakoda își pune o mână peste față ca să se apere, iar cu cealaltă încearcă să ajungă pătura care îi acoperea picioarele. O prind înaintea lui și o arunc pe podea.

"Trezește-te!" exclam eu. "Avem o întâlnire în Consiliu la ora nouă."

"Dă-l naibii. Somnul meu e mai important." mormăie el.

"Nu cred că tatăl tău va fi de acord cu asta." zic eu, amuzamentul clar în voce.

"Va trebui să fie. Sunt moștenitorul lui, dacă nu eram eu, gruparea s-ar duce pe apa sâmbetei." spune el arogant, ridicându-și capul ciufulit de pe perne.

"Încă nu ești conducătorul și nici nu vrei fi prea curând cu acest comportament și responsabilitate."

"Astriiid!" suspină el. "Te credeam cea mai bună prietenă!"