Lângă Inima lui Zakar

Capitolul 14: Acasă

Îl privesc pe bărbatul din fața mea cu gura căscată, și trebuie să îmi încordez mâna ca să nu mi-o pun pe față. Zakar își strânge mâinile la piept și îmi evită ochii. Stânjeneala lui îmi provoca anumite emoții, printre care cele mai puternice era o anumită plăcere meschină și chiar respectul. Faptul că el a cedat un anumit rol pentru mine îmi făcea inima să se relaxeze cu ușurare. Planul pe care îl consideram oribil nu mai părea atât de rău. Parcă nu mai era atât de greu să înaintez cu el...

"Ăăă...uhm... Ești sigur?" sunt primele cuvinte pe care le spun și vreau să mă plesnesc din momentul în care deschid gura. Zakar pufnește sub eșarfa lui, apoi mă privește urât.

"Nu, nu sunt sigur." țipă el șoptit. "Nu mă fă să mă răzgândesc. Deja urăsc ce urmează să fac."

Tușesc indignată, și în ciuda faptului că stăteam într-o poziție incomodă pe asfaltul dur, îmi pun o mână pe șold și îmi ridic o sprânceană. "Urăști ce urmează, dar voiai să mă pui pe mine să o fac oricum? Nici nu ar trebui să fiu surprinsă, te gândești doar la tine."

"Logic că o fac, eu sunt cel important aici. Nu îmi pasă ce simți tu. Important e să scăpăm din locul ăsta."

"Crede-mă, sentimentul e reciproc." zic eu răutăcioasă.

"Așa ar fi doar în cazul în care ți-aș ucide vreo rudă. Și sunt foarte tentat să o fac, Astrid." mârâie Zakar, scuipând numele meu cu dispreț. Corpul meu procesează lent atacul verbal, dar atunci când o face, mintea mea se îndreaptă spre Jakoda, Tyson și Melanie, spre Karim, Franco si Avianna, chiar și spre domnișoara Sera.

Și tot ce voiam să fac era să îi protejez de pericolele care pot veni împreună cu Zakar.

Îi ochii mei, familia Holt și Consiliul grupării erau ca o familie pe care îi prețuiam foarte mult și cu care mă simțeam în siguranță.

"Pentru informația ta, Serena m-a atacat prima, iar eu m-am apărat. Oricine din rudele mele s-ar apăra cum ar putea de tine, chiar dacă ar însemna să te omoare." zic eu furioasă, omorându-l din priviri pe Zakar. Replica asta pare să îi închidă gura nenorocită, pentru că asasinul înjură sub nas și nu mai spune nimic.

Îmi strâng pumnii. Voiam să mă întorc și să plec, dar știam că nu pot face asta, deși Zakar mă călca pe nervi. La câțiva metri de noi erau o mulțime de yadii, inclusiv blestematorul. Trebuie să ne lăsăm neînțelegerile la o parte și să facem un plan ca să nu părem dezorganizați în acel cort.

Asta ar putea fi ultima noastră zi aici.

Gândul ăsta deschide o nouă regiune a minții mele, și mă trezesc că îmi las capul în jos din cauza ochilor care îmi devin umezi. Îmi era foarte dor de gruparea Aircomb, de casele construite în același stil, de străzile pe care le știam la perfecție, de conacul familiei Holt. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că mi-ar lipsi aceste lucruri, dar uite că s-a întâmplat. L-aș putea suporta pe Zakar încă o zi dacă asta ar însemna să ajung înapoi acasă.

Așa că mă așez mai bine pe pământul dur, sprijinindu-mi spatele de casa după care ne ascundeam. Zakar stă bosumflat în fața mea, cu mâinile strânse la piept. Se gândea, probabil, la un plan, la fel ca mine. Cum am putea să intrăm în cort fără să părem suspicioși?

Deci, în primul rând, dacă eu o să adopt rolul bogătașului, trebuie să arăt ca unul. El avea bijuterii peste tot pe corp. Părul, chiar dacă îi era slinos, era aranjat într-un fel anume. Din păcate, părul meu nu e în nicio condiție de a fi aranjat. E murdar, ciufulit și încâlcit. Mă enerva că era așa, pentru că mi-am iubit mereu părul. Îi adoram culoarea castanie, faptul că era lung până aproape de fund și că stătea mereu drept. Semăna cu cel al mamei mele, singura trăsătură comună pe care o avem. Cora semăna leit cu Nash, tatăl ei, și mă bucuram că ea nu a furat și trăsăturile mamei.