* CARTEA NU ESTE EDITATĂ. Va rog sa-mi scuzati greselile si exprimarea anosta din primele capitole ale cartii. Este prima mea lucrare. Multumesc de intelegere. *
In anul 1773, Oceanul Atlantic poate fi plin de surprize, atunci cand te astepti...
„Tu îi ascunzi la adăpostul Feţei Tale de cei ce-i prigonesc"
Psalmul 31:20
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nimic nu este mai dulce ca somnul după o zi lungă și aglomerată. După o zi în care am luptat, am sperat, m-am îmbrăcat ca un bărbat - m-am comportat ca unul... meritam odihna. După o zi în care am aflat că vrăjmașii îmi pot fi prieteni și că prietenii mă pot părăsi; după o zi în care am pierdut și ultimul ajutor sperat; după o zi în care m-am simțit singură și părăsită... Doar somnul a fost sedativul de care am avut disperată nevoie. Da, nimic nu a fost mai plăcut decât momentul acela când am pus pleoapă pe pleoapă și am uitat de lumea înconjurătoare. Dar cum momentele de odihnă nu există pe o navă de pirați, nu am putut avea parte de așa ceva prea mult timp.
În după masa zilei am fost trezită din somn de către ultima persoană pe care aș fi vrut să o aud:
- Idiotule!! Unde suntem acum?!
Am deschis ochii cât cepele, convinsă că Will mi-a aflat locația și că a intrat în spițerie urlând nebunește. Spre marea mea ușurare, ușa era închisă și căpitanul era la locul lui pe masa de spitalizare. Atunci ce...?
- Chiar nu știi să citești o amărâtă de hartă?! zbiera Will în continuare. Abia atunci mi-am dat seama că el țipa la un matelot aflat mult prea aproape de ușa spițeriei.
- Nu știi să folosești o busolă?! Tâmpitule!
Am înghițit în sec și m-am afundat mai mult în scaunul pe care mă aflam. Mă temeam ca respirația mea să mă dea de gol; mă temeam să mișc un deget sau un picior, ca nu cumva să provoc un zgomot neașteptat și să atrag atenția noului căpitan care nu era prea fericit. Îmi mușcam interiorul obrajilor și așteptam cu sufletul la gură ceea ce avea să urmeze. Înmărmurisem. Nu puteam să mă ascund niciunde. Era prea târziu să părăsesc încăperea. Will era prea aproape și exagerat de nervos. Doar o ușă neîncuiată ne despărțea...
Oricine ar fi fost acum ținta acuzelor sale, nu era de bine.
- Insula Barbados!! Barbados!! Se află în Vest! Ce indică acum busola, nătărăule?! Hă?!
S-a auzit un sunet înăbușit și un geamăt de durere.
- Spune! Ești chior?!
Din nou o bubuitură. De data asta cineva a îngânat câteva cuvinte...
- Aha! Treci acum și schimbă direcția, prost ce ești. Nu'ș cine te-adus în corabia asta! Acum din cauza ta locația noastră poate fi descoperită de corsari sau de Marina Regală! Știai?! Imbecilule! Cine m-a pus să te pun la cârmă?! Ești un incompetent! Mișcă-te acum dacă nu vrei să te împușc drept în cap! Trebuie să pregătesc arsenalul și să pun oamenii în gardă doar pentru că tu dormi în papuci!! Pe toți peștii mării... ce oameni am!
