* CARTEA NU ESTE EDITATĂ. Va rog sa-mi scuzati greselile si exprimarea anosta din primele capitole ale cartii. Este prima mea lucrare. Multumesc de intelegere. *
In anul 1773, Oceanul Atlantic poate fi plin de surprize, atunci cand te astepti...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Când am auzit vocea necunoscută poruncindu-mi să stau, am tresărit speriată și m-am oprit pe loc, contrariată. Gândul meu a început să zboare în alte direcții, cu totul prins în menghina supărătoare a fricii, care nu se desprinsese de mine din ziua în care Will năvălise în camera mea - în camera lui de fapt - și mă fugărise de acolo sub amenințarea revolverului. De fapt, în acest moment îmi este frică doar de Răzvrătiți și de ceea ce ar putea ei să facă pe navă în absența căpitanului lor. În lipsa supraveghetorului lor. Starea mea de veghe este continuă, pașii îmi sunt numărați și nu de puține ori mă simt privită pe furiș de către un matelot cutezător. Însă de data aceasta e ceva diferit, cineva m-a strigat. Asta însemna că nu eram ținta unei simple priviri răutăcioase, ci eu eram motivul însuși pentru care îmi cerea să mă opresc din drumul meu.
Am cumpănit în mintea mea posibilitățile: decă era un pirat fioros în spatele meu, gata să mă prindă și să mă ducă la execuție? Dacă bărbatul acesta voia numai sa își bată joc de mine? Dacă era un alt Răzvrătit care îmi dorea moartea? Dacă era trimis de Will ca să mă găsească? Dacă...
Și un alt șir năvalnic de "dacă" mi-au străbătut mintea șuvoi, la fel cum au făcut valurile mării pe corabie în timpul furtunii. Da, în mintea mea se dădea o luptă, la care cu siguranță, frica de a-mi pierde viața, sau prudența, m-a făcut să iau o decizie fermă:
Nu se merită în niciun caz să mă opresc aici! am cugetat, strângând din buze și luându-mi poalele fustei într-o mână.
Hotărâtă ca niciodată să-mi iau tălpășița din dormitoarele comune și să mă îndepărtez cu totul de bărbați - dacă acest lucru ar fi fost posibil, căci zău, mă săturasem de chipurile lor hidoase! - abia am auzit când omul m-a strigat încă o dată.
- Kate, așteaptă! Vocea lui a fost acompaniată cu un geamăt înfundat de durere, ca și cum simplul fapt de a striga îi stârnea o anumită neplăcere trupească.
Cuvintele lui m-au făcut să-mi arcuiesc sprâncenele de mirare și m-au făcut din nou să zăbovesc la capul scării. Cu siguranță că nu oricine îmi spune pe numele mic, cei mai mulți alegând un apelativ mult mai neprietenos sau chiar permisiv aș putea spune. Dar nu, ceva din durerea acelui bărbat, ceva din tonul său, m-a făcut în cele din urmă să mă întorc pe călcâie și să cercetez atent dormitorul, în căutarea locului de unde provenise vocea misterioasă. Mi se părea normal să văd saci de dormit pe jos, haine împrăștiate, hamace pe jumătate prinse de tavan gata să cadă, și alte lucruri de felul acesta, dar nu mă așteptam în niciun caz să văd un chip cunoscut zăcând pe podea. Chiar acolo, într-un cotlon al dormitorului, stătea Finn, sprijinit de cot și cu capul ridicat, cu ochii pironiți spre mine. Chiar și de la distanța aceasta puteam vedea ființa slăbită și tulburată care stătea părăsită de toți într-un ungher al dormitorului: o ființă nefolositoare - ar fi zis Will dacă l-ar fi văzut.
