Fell in love with a pirate

20. Durere

  Din momentul in care am auzit cuvintele rostite de Black am stiut ca o incurcam daca ma gasea dupa usa. Inima a inceput sa-mi bata navalnic si un fior rece ca gheata m-a strabatut intr-o clipita: nu era timp de pierdut!
De data aceasta am reusit sa ma misc spre scari, urcand cate doua trepte odata pentru a ajunge mai repede la capatul scarilor. Cand am ajuns intr-o suflare sus, capitanul si cu insotitrul lui iseau din odaie bolborosind cuvinte nedeslusite.
   Nu am mai pierdut timp si am inaintat pe coridor.
Of, Doamne! Care era usa mea?! Dreapta, stanga, dreapta, stanga. Usa dupa usa o vedeam pe langa mine si nu stiam care e cea corecta! In intunericul ce domnea prin jur, ar trebui sa ma intelegi draga cititorule, ca toate usile mi se pareau la fel. Inca inaintam mergand pe hol ca baba-oarba cu mainile incercand sa pipaiesc peretele din dreapta. Oh, la dreapta era usa mea, sigur!
  Pasi se auzeau tot mai rasunator si o lumina se vedea pe scari, gata sa alunge intunericul de aici.
   Dreapta, dreapta. Usa, care esti?!
  Daca ma gaseste treaza ce o sa zica? Nici nu vreau sa ma gandesc in momentele acestea la o sfidare. Sunt preocupata mai degraba de Mary!
  Haide, usa! Nu se mai termina holul?!
Si atunci, in inaintarea mea, am vazut o usa intredeschisa si m-am oprit. Sa o fi lasat eu asa in graba mea?! Si daca...

- Intelegi? vocea capitanului rasuna mai clar si pasii celor doua persoane s-au auzit pasind la sfarsitul scarilor.
Fara a gandi a doua oara, am intrat in camera si am inchis in graba usa dupa mine.
  Din fericire, chiar era camera mea! Am rasuflat usurata si cu inima inca bubuindu-mi in piept, m-am dus direct in pat, m-am invelit bine in jur si m-am prefacut ca sunt adormita pentru a nu da de banuit. Mary tot nu era aici... cine stie unde e! Acum o va cauta capitanul si ma va scuti pe mine de un drum.
  Usa din incapere s-a auzit cum se deschide usor. Am incercat sa-mi controlez respiratia, sa para cat mai normala.
Totul va fi bine.
Capitanul injura.
Cuvinte prea urate ca sa le pot reda.
- Bine ca mai este ea, a zis capitanul un pic mai bland, lasand lumina sa-si faca drum pana la asternuturile mele.
  Cu vorbele acestea a iesit inapoi in liniste si a incuiat usa dupa el. Mda.
  Din nou singura, si chiar daca as vrea nu as putea iesi. Somnul mi-a sarit complet si nu ma mai simt obosita ca la inceput. Oare cat a fi ora? Sus pe geamul micut nu se intrezarea inca nicio raza de soare si nicio tipenie de lumina.
Pe unde a fi Mary? Puteam sa merg eu dupa ea, defapt am incercat. Daca nu se baga Black ar fi fost si mai bine. Daca reuseam sa ies pe usa si...
Si apoi sa vada ca lipsim amandoua si sa ma vanda aici?! Nu... nu mi-as dori asta.
Mai ales pe insula aceasta a Africii! In America as putea sa fiu mai aproape de casa si sperantele cresc. Deci trebuie sa fac tot posibilul sa lungesc sederea mea pe nava... si in acest timp sa fac rost de bani pentru a ma pune pe picioare. Singura...
  Greu cuvant singuratatea!
Daca George ar fi trait... nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat! De ce a trebuit sa ma paraseasca cand totul e atat de greu?! Si acum daca se duce si Mary? Oricum ea cu sufletul s-a dus deja. Eu cu cine raman?
Ma simt atat de singura in lumea asta...
Nu mai pot sa fiu tare... nu mai am curaj de nimic. Chiar asa trebuie sa inaintez?!
M-am ghemuit mai strans in jurul plapumei sa nu simt curentul de aer rece si am atipit inainte sa-mi dau seama, cu lacrimi in ochi.

   ***

Usa s-a auzit din nou deschizandu-se cu putere si niste voci m-au trezit brusc.

- Vrajitoare ce esti tu!
Apoi se auzi cineva aruncat jos la pamant si un scrancet de durere.
- Ai uitat de juramant, catea nerusinata. Las ca vedem noi maine cine e seful.  

Inainte sa ma pot dezmetici tu totul din somn, se auzi din nou usa trantindu-se si cheia resucindu-se in broasca. Abea atunci mi-am dat seama de ceea ce se intampla in jurul meu. Black tocmai o adusese pe Mary inapoi in camera cu niste cuvinte nu prea delicate.
  Mary!
M-am ridicat in capul oaselor pentru a scruta camera. Ea se afla inca pe jos! Doamne dumnezeule.
  M-am dat jos in graba si am mers spre ea sa vad care e situatia. La putina lumina care era am reusit sa o vad.  I-am atins mainile reci ca gheata si m-am uitat la fata ei brazdata de durere si trista, care privea numai in gol. Ochii ei odata stralucitori ca smaraldul, acum erau pierduti si fara vlaga, parca fara viata. Buzele crapate ii tremurau invinetite si un firicel de sange ii curgea din coltul gurii, si parul negru, lung zacea incalcit pe jos.
- Mary?
Am soptit eu cu grija.
Liniste.
Ea a inchis ochii.
- Mary, hai sa te ajut!
La asta ea a deschis ochii brusc si m-a fixat sfidator
- Lasa-ma, tradatoareo!
S-a tarat singura pana la perete, s-a sprijinit de el si si-a pus capul de genunchii ridicati. Apoi suspina.
  Ce pot sa fac? Ma uitam la ea fara sa stiu cum sa reactionez la un asemenea comportament. Stiu ca atunci cand oamenii sunt suparati, spun multe lucruri. O fi si in cazul ei...
Am incercat sa ma apropii din nou de ea dar a auzit pasii mei si din nou a strigat sa o las asa penru ca nu are nevoie de una ca mine.
- Pe toti sfintii, dar atunci de cine ai nevoie?! Incerc sa te ajut!
- Nu multunesc!! Nu am nevoie.
- Ba da, dar esti prea mandra sa recunosti asta!
- Nu ma fa pe mine mandra! Daca este cineva mandru in locul asta, atunci acel cineva esti tu!
- Da, multumesc mult, Mary. Asa faci cu cine incerca sa te ajute!
- Am. Spus. Deja, a spus raspicat ea. Pleaca din fata mea inainte sa ma enervez mai mult.
  Vazand ca nu ma misc, a continuat mai sfidator:
- Te urasc! Totul e din cauza ta! Intre noi s-a terminat! Nu mai existi pentru mine! Kate pe care o stiam nu mai este! Te urasc si lasa-ma in pace acum!
  Si-a ascuns din nou fata intre genunchi, plina cu durere.
  Iar eu... ehi bine... ma simteam ranita. Priveam la ea cu fata intristata si nu a durat mult pana ce au inceput sa-mi curga lacrimi pe obraji. Am lasat-o asa si m-am intors inapoi in pat. Tocmai am pierdut o prietenie.
  Ce am facut?
  Chiar a fost din vina mea totul?
  Un lucru e sigur: lumea incepe sa se darame cu totul in jurul meu si nu mai vad nicio  raza de lumina.

# Hey! :) Astazi am reusit sa public acest capitol, desi e mai scurt. Imi pare rau! Dar a inceput perioada tezelor si... stiti cum e.
  Nu e ca si cum saptamana asta am doua teze.. :))
  Incerc sa public mai des pentru voi ♥
   Ok, capitolul asta a fost mai trist... dar... asta e! L-am scris mai greu.  Asa sunt momentele  acum dar o sa vina si momente romantice, mister, si de toate  :) 
    Va las pe ziua de astazi! Succes la scoala/munca/servici.
  Bye!
Va pup cititorii mei dragiiii :X :X

~Elly~