Mereu ai ceva cu mine (Terminata)

Eu Tu Și O Cafea Varsata

Azi e prima zi.
M am angajat acum ceva timp și azi era prima mea zi în care lucram.
Am emoții. Am mari mari emoții.

Aveam colegi mișto, cel puțin din primele 30 de secunde păreau mișto.
Era o tipa Max, care era la locul ei,Tony care și el era liniștit.
Era destul destul de ok totul.

După ce reușesc sa servesc 4 clienți fără pic de stângăcie, încep sa capăt încredere. Sunt sigura ca totul o sa meargă bine.

Se aude clopotul mic al ușii. Cineva a întrat.
Ridic ochii din casa de marcat.
Iar era el.

Zâmbea. Era acel zâmbet pe care îl are de câteva zile. Un rânjet pervers și spart.
Uram rânjetul ala!

Se apropie cu pași leneși spre mine.

-Un cappuccino.

Zâmbește mai tare. Pare ca ceilalți nu îl pot observa.

Ma apuc de pregătiți comanda.

-Abigail? Parca asa te chema nu?
-Da, ii răspund eu lui Tony.
-Ce faci?
-Pregătesc un cappuccino.
-Pentru?

Apoi mi am dat seama.
Rahat!
Avea forma aia ciudata a lui în care doar eu îl puteam vedea.

-Cu spuma te rog! Adaugă Arden.

Muream de nervi!
Am continuat sa fac comanda chiar dacă nu i am răspuns lui Tony.

Deodată,aparatele au început sa vibreze și sa funcționeze. Toate! În aceleași moment.
M am uitat la el.
Râdea.

-Abigail, ce nai...

Un aparat a căzut, spărgându se în mii de bucatele.
Toată cafeaua a fost varsata.
Ma uit la el. A dispărut.
Acuma chiar muream de nervi.

Șefa își face loc din spate, unde avea biroul, auzind discuția.
Mda.. Era clar ce urma.

Stăteam pe scări, încercând sa ma calmez. A trecut jumătate de ora de când am fost concediata, chiar din prima zi.

-Oricum nu îmi plăcea locul ala.

Am început sa ma încurajez singura. Dar nimic nu mergea.
După 10 minute, în fata mea apare o mașină.
Cunosc acea mașina.
Dylan.
Nu!
Mai ales acum.. Nu!
Nu aveam chef de el.

-Urca! Te duc acasă.

Nu am zis nimic, deși m am urcat.

Drumul spre casa a fost unul tăcut, parca au trecut mii și mii de ani pana sa ajungem într un final.

Am trântit portiera. Am deschis ușa. Am urcat scările. Mi am încuiat camera. M am trântit în pat. Am început sa plâng.

PERSPECTIVA SCHIMBATA (ARDEN)

Stăteam acolo și o priveam. Ploaia a început. Simțeam picăturile grele cum îmi alunecau pe trup. Nu simțeam răcoare, dar le simțeam pe mine, în mine!
Stăteam acolo și priveam acea fiinta pe care o iubeam, dar căruia ii aduceam doar necazuri.
O iubeam nespus pe Abigail. Vedeam ceva ciudat în ea. Poate o vedeam pe Violet, versiunea aceea falsa sau poate o vedeam doar pe ea. Abigail.
Nu puteam sa ma duc sa o iau în brate, deși voiam.
Nu puteam sa o alint sau sa ii spun o vorba buna. Deși voiam.
Nu puteam sa întru peste ea și sa ii spun cât de mult o iubesc. Deși voiam.
Nu voiam sa fiu mort. Deși eram.