Mereu ai ceva cu mine (Terminata)

O Oglinda Sparta Și O Inima Franta

Merg cu el pana ajungem în pădure. Pe drum fredona un cântec ciudat, ceea ce părea familiar.
A încetat sa mai cânte acel cântec și s a oprit.
-Violet! Poți vorbi.
-Minunat Arden! A venit timpul și ai observat!
Ceva în mine vorbea,dar nu eram eu
-Cum sa nu observ...spune el și îmi da parul după ureche.
Ceva era ciudat. Nu ma simțeam de parca eram eu. Nu eu simțeam mana lui cum îmi da parul peste ureche.. Eu nu simțeam vorbele lui. Doar priveam din ochii altcuiva.
-Și? Acum ce facem? Spune ceva din mine.
-Violet...!
,,Violet".... Se pare ca vorbea cu ceva din mine..si acel ceva se numea Violet...
,,Violet"... Iubita lui împușcată... Ea era!
-O sa te aduc aici cu mine! O sa te separ.. Trebuie sa mergem la Oglinda!
Mergem de mana fără sa simt sau sa vorbesc. Ajungem lângă un cimitir, dar înaintea lui era o oglinda mare, prăfuita și puțin sparta.
-Fetele de aici m au ajutat sa repar oglinda!
Și nu e una obișnuită. E magica!
M am uitat în ea.. Și numai vedeam ce vedeam înainte. Vedeam o fata cu parul lung negru și drept. Ochii albăstrii-turcoaz, buze fine și roșii, talie subțire și solduri frumoase.
Aveam aceleași haine pe mine. Nu! Erau diferite.. Erau mai albe, mai frumoase.. Și coroana de flori de pe capul meu era din trandafirii și flori sălbatice.
Eram frumoasa, dar nu eram eu.. Era Violet!
-Acum vezi?
-Da... Trebuie sa facem un schimb.
Un schimb?? Despre ce vorbe-
,,A venit o noua mașina.. După anii și anii.
Vad cum o fata frumoasa se da jos din mașină. După atâția anii în care am murit... Cineva a venit. Încerc sa o strig, dar e prea târziu. PRINSA! Sunt prinsa în ea.. Precum este o pasare captiva într o colivie. Acum numai pot face nimic.... Sunt prinsa!"
Era vocea lui Violet. Violet era în mine.. Atâtea zile a fost în mine!
"schimb"... Despre ce schimb vorbește?
Arden își apleacă privirea, se uita în iarba și după își șterge fata.
-... Abigail!
La auzul numelui meu.. Îmi simt corpul.. Simt cum îmi vine sa vomit, îmi vine sa leșin și sa cad. Capul meu explodează.. Voiam sa dorm!
-Dacă auzi asta.. Îmi pare rău!
Auzeam, dar nu puteam sa ma mișc...
-Mulțumesc pentru tot.. Dar când o sa vina timpul tău, o sa te ajut și eu.
Despre ce vorbește?
-Acum.. Violet,Abigail.. Uitați va în oglinda, și priviți va una pe alta pana număr la 3.
Imi venea sa plâng.. Nu știam ce se întâmplă și nu puteam sa citesc gânduri acum.. Simt cum o lacrima îmi aluneca pe obraz, dar nu era a lui Violet.. Ea nu plângea.. Lacrimă aceea era a mea. Încerc sa închid ochii, după care...
Negru.
După câteva minute care par eternității ma trezesc în iarba.
Violet... Era în fata mea! Arden la fel.
Amândoi, unul în bratele altuia.
-Abigail mulțumesc ca ai avut grija de mine în corpul tău, dar acum sunt iar fericita!
Nu înțelegeam tot... Deci Violet a fost în mine în tot acest timp...
-Da Abigail, am fost în tine de când ai venit.
Am zis asta cu voce tare... Sau de unde a sti-
-Da,stiu sa citesc și gânduri. La fel ca tine.
Am început sa amețesc.
-Acum ce o sa se întâmple??
-Nimic ciudat, o sa îți continui viata.
-Atât??
-Atat.
Mi am ridicat privirea speriata către Arden.
Se citea pe chipul lui ce fata aveam.. Mi am aplecat privirea înspre mine. Aveam un maieu lung și elegant, precum pijamaua-rochie din satin, dar de data asta era aspra și maronie-cenușie.
Îmi ridic iar privirea la el și vad o urma de regret.
,,Îmi pare rău Abigail.. "
,,e ok.."
Ma ridic, îmi scutur bratele și încerc sa plec.
Oglinda era sparta pe iarba, iar inima mea era franta.... Ma atasasem asa tare de el.
Și era asa de trist, ca doi oameni morții mi au făcut ziua oribila.
M am uitat în spate și le am văzut ultimul lor zâmbet după care am fugit.
Am fugit plângând printre crengii care s au agățat de mine. În cele din urma am căzut pe jos în iarba. Am început sa plâng în hohote pana am văzut 2 lumini ațintite asupra mea...
Era o mașină neagra. Șoferul s a dat jos.
Era Dylan.
-Abigail ce naiba faci aici?
-Nimic..
-Vin o in mașina.
Ploaia a început sub privirile noastre iar eu încă stăteam în mașină.
-Pornești o data?
-Imediat..
Semna niște hârtii și scria niște mesaje, nu vedeam prea bine de aici din spate dar uneori se mai uita la mine în oglinda.
-Ce făceai în pădure și de ce ești asa dezbrăcată?
-Voiam sa ma duc la cimitir.
-Pentru?
-E o ruda acolo..
-Ruda? Cred ca te înșeli.. Acolo sunt îngropați oameni pierduți.. Vrăjitoarele, criminalii și restul..da ce făceai de erai dezbrăcată?
-Nimic,pe drum mi am agățat hainele de un copac.
-Și vrei sa te cred?
-Da!
Peste noi sa lăsat un moment de tăcere.
-Te duc acasă dar mai întâi merg la magazin.. Vrei ceva?
-Un monster și o punga de doritos.
-OK...
După mergem acasă, mama nu spune nimic, iar eu ma duc în camera mea. Ma dezbrac și după ce ies de la dus ma prăbușesc pe podea.
Încep sa plâng tăcut iar lacrimile îmi cad ușor jos pe fata care îmi arde.
Simt ca mi se rupe sufletul.
Încep sa plâng pana numai știu de mine.. Pana cad în somn.
Ma simțeam mica.. Ca o copila uitata într un ocean... Arden numai era.. Acum Violet era cu el, și el numai avea timp de fetite ca mine.. Numai aveam un super erou.. Numai aveam nimic. Doar un ciob în mana care mi se agățate în rochia cenușie.
Nu puteam sa cred ca m am îndrăgostit de un suflet mort..