Mereu ai ceva cu mine (Terminata)

Eu Tu Și O Cearta

E 13:00
Nici nu știu când am adormit.
Sunt în aceiași poziție ca aseară.
Am adormit plângând.
Încerc sa nu tip.
Ma dau jos din pat și îmi caut telefonul.
Ma uit pe insta. Ma uit pe profilul lui Rose.
O poza cu Rick.
Erau ei doi, o poza extrem de frumoasa...
Am trântit telefonul ala departe ca aproape putea sa spargă geamul și sa ajungă pe terasa.
Am început sa plâng. Iar!

M am dat jos din pat cu gândul sa îmi fac o cafea.
Eram singura acasă.
Minunat

PERSPECTIVA SCHIMBATA (ARDEN)

Stăteam în cimitir și ii mângâiam parul cu o ciuda de nedescris.
M am prefăcut timp de câteva zile. Zile în care păream din ce în ce mai convingător.
Deși o uram. Ma inselase. Din cauza ei am murit. Din cauza ei am plătit pentru acuzații false. Din cauza ei...

Simt dorința de a ma duce la Abigail și de ai spune tot! Dar nu am curajul.

O scrisoare!

O scrisoare ar putea rezolva totul!
Sa ii las jurnalul ei și sa ii povestesc ce am aflat
Prin ce am trecut
De ce m am comportat asa!
Asta era o idee perfecta.

Spre după-amiaza, când Violet era plecata la cules flori, i am luat jurnalele și scrisorile.
Dar ceva mi a atras atenția.

,,Plan nou

Uciderea lui Abigail"

Mi s a pus un nod gigantic în gat. Palmele mi au transpirat. Aproape ca am căzut.

Nu putea sa ii facă asta.
Nu ei.

Am plecat din cimitir, și am scris scrisoarea pe o buturuga.
Am scris totul!
Am dat tot afara din mine și am pus pe foaie. Sentimente. Ce am descoperit. Ce am simtit.
Tot! Tot am pus acolo, mi am pus sufletul pe o bucata de hârtie. Sper sa înțeleagă!

PERSPECTIVA SCHIMBATA (ABIGAIL)

Pana la urma maica-mea a venit. Cu tot cu Dylan. Au stat în sufragerie toată ziua. Eu stăteam în camera unde citeam și ascultam muzica.
Soarele stătea sa cada, aruncând nuante galbene-aurii.
Era extrem de frumos.
M am dus pe terasa și am deschis geamul larg. Am simțit cum mușchii mi se relaxează și tot corpul meu se curata cu acel aer curat.
Ma simțeam împăcată din nou!

-Abigail!

Chiar și de aici, am auzit o pe maica-mea cum tipa.
Parca ceva s a stins...
Am decis sa merg jos repede, sa vad ce se întâmplase.

Mama era destul de îngrijorată iar Dylan părea pierdut.

-Avem niște bănuieli...

Nu iar.

-Credem ca accidentul de la cafenea nu a fost produs de stângaci ta, ci de Arden,a spus Dylan.

La auzul numelui am încremenit.

-Colegii tai spun ca vorbeai cu cineva și ca preparai o bautură pentru cineva.
Pentru cine făceai cappuccino-ul?

Simțeam fiori peste tot.
Mama vedea îngrijorarea, la fel și prostul ala de Dylan.

-Descrie i fata.

Nu puteam.. Dar totuși...

-Era îmbrăcat în negru.

Dylan nota.

-Avea ochii albaștri, și...

A apărut ceva.
În spatele lui Dylan.
Era Arden.

-Nu!

Am tăcut. M am uitat la el atent.
Plângea!
Avea lacrimi!

-Te implor!

Știam ca restul nu îl puteau auzi. Și totuși, și eu ma uitam la el și mama observa asta.

-La ce te uiți?

Am tăcut și m am uitat la ea.

-Continua, spune Dylan.

Am deschis gura sa spun ceva, dar am închis o la loc. Și totuși.. Un val a țâșnit din mine.

-Nu! Avea ochii căprui și avea parul blond, era îmbrăcat în negru și era mai scund ca mine, de statura unui copil. Poate era o farsa și a fugit.

Dylan îmi cerceta fata în timp ce eu ma straduiam din greu sa ascund frica.
Asta făcea și mama.

-Sigur nu semăna cu el?

Îmi dădu o poza.
Era cea mai frumoasa poza cu Arden pe care o văzusem vrodata.
Era îmbrăcat la sacou, în negru ca deobicei, cu mantia pe el.
În dreapta lui era o fata. Avea o rochie alba și parul argintiu și lung.... Violet.
Era extrem de frumoasa, erau extrem de frumoși! Violet avea flori în par, iar Arden un zâmbet asa pur și inocent pe fata! Avea un zâmbet cald care îmi amintea de el când l am cunoscut.
M am uitat la el subtil, fără sa vadă mama sau Dylan.
Era cel mai frumos zâmbet pe care îl văzusem vrodata!
M am uitat pe spate.

Era o poezie.

,,Florile tale din par
Îmi aminteau de povesti calde
Și mirosul tău de măr
A fermecatelor tale taine

Ochii tai albaștri și frumosi
Vad în ei apusuri și iubire
Pomeții tai înalți și voioși
Schițează zâmbete pentru mine.

Iubesc cum nu am iubit niciodată
Te iubesc, ești cea mai dulce fata!

Pentru tine Violet!
20.mai.1911
Mereu al tău, Arden."

Șiroaie de lacrimi îmi curg pe fata.
Ma prăbușesc la pământ.

Mama și Dylan observa asta și vor sa ma prindă dar altceva o face.
O face el!

De data asta se comporta frumos!
Se uita în ochii mei.

-O sa fie bine Abigail îți promit!

Plânge mai tare.
Ma uit și eu la el.
Plângem amândoi.

Dylan vrea sa vina înspre mine. La fel și mama.

-Nu! Plecați!

Se uita unul la altul. Sunt confunzi.

Într un final ma ridic.
Arden se uita la mine.

-Îmi pare rău.

Glasul lui se sparse in mii și mii de bucăți. Era o șoaptă asa grea și ușoară în același timp.
Am tăcut.
Am dat din cap.

-Îmi pare rău spun.
-E ok draga mea,imi răspunde mama.

Ce nu știa ea este ca nu ei ii spuneam asta.
Ci lui.
Lui Arden.

-Nu știu de ce am reacționat asa, mint eu, m am emoționat. A fost o săptămână grea, ma scuzați.

Plec în graba în camera mea.
Incui ușa.
Iar plâng.