Noaptea ne arată lacul,
Care oglindește Universul,
Ziua arată lumina,
Care îi revelă sensul.
Uneori ce trebuie în casă,
Este lumânare arzând,
Ea fiind iubirea ta,
Și al copiilor surâs.
Nevasta să îți fie sfântă,
O fecioară ca un înger,
Să aibă grijă de copiii,
Necazul ca să nu îl știi.
Senină și înviorată,
Frumoasă și delicată,
Sinceră și devotată,
Îți dă-a dragostei răsplată.
Iar lumina ce lucește,
Să nu fie o lumânare
Iubirea să eclipseze,
Soarele pe lumânare.
Obraji ții țin în palme,
Mângâidui cu tandrețe,
Eclipsat de frumusețe,
Radiind de fericire.
Frunzele de toamnă cântă,
Când tu pe ele pășești,
Și pe urmele pașilor tăi cerești,
Simt cum trandafirii înfloresc.
Spic de grâu și flori de mac,
Lauri îți voi pune în păr,
Căci pe tine te iubesc,
Și lângă tine simt dor.
Pielea ta catifelata,
Miroase a ceva Sfânt,
Nu degeaba ai fost trimisă,
De Dumnezeu pe Pământ.
Suntem ființe de lumină,
Ce veghează muritorii,
Căci și noi eram odată,
Înainte de a ne-întâlni.
Pașii tăi ce merg prin iarbă,
Fac trandafirii să înflorească,
Face ca în sufletul meu,
Să înflorească Dumnezeu.
Noi trăiam în întuneric,
Încununați cu flori de plumb,
Tărându-ne pe pământ,
Ca șerpii comuni de rând.
Ce noroc cu Dumnezeu,
Care nu s-a relevat,
Și încet, încet, spre ceruri,
Sufletul ne-a elevat.
Ochii tăi de căprioară,
Frunte netedă senină,
Mă face să te privesc,
Ca pe o rază de lumină.
Chip de înger luminat,
Cu un suflet preacurat,
Sufletul mi-ai luminat,
Cu al tău zâmbet colorat.
Sufletul e diamantul,
Care are viață în el,
Nu e piatră șlefuită,
Ce o afli în muzeu.
Pe un deal plin de frăguțe,
Colorat ca primăvară,
Te voi duce eu pe tine,
Să îți arat ce înseamnă viață.
Chipul tău angelic râde,
Se bucură de viață,
Căci de greu el nu mai știe,
Și acum are speranță.
Genele îți sunt grațioase,
Ce te face mai sublimă,
Negre precum abanosul,
Ce mă fac să-mi uit folosul.
În privirea inocentă,
Văd un suflet de copil,
Văd cu adevărat un înger,
Doar ce nu poate să zboară.
Umeri simpli tăi par pictați,
De Artistul Dumnezeu,
Tu ai renunțat la aripi,
Să exiști în jurul meu.
Eu văd umbre lungă tine,
Dar nu sunt umbrele tale,
Sunt doar îngeri ce veghează,
Nimănui să nu cazi în gheare.
Ființă simplă aeriană,
Faci totul să se smerească,
Și pe a mea inima mică,
O faci ca să se renască.
Eu văd aripile tale albe,
Fragmente de constelații,
Ma faci ca să îngenunchez,
Nu vreau să te împart cu alții.
Să îți spun că te iubesc,
E un privilegiu sacru,
Tăcerea rup pentru tine,
Căci te vreau doar pentru mine.
Mândria dau la o parte,
Genunchi îngenunchez,
Fără tine viața-i noapte,
Suflet viu și ingeresc.
Nici nu știu cum să îți mai spun,
Înger, divă sau artistul ,
Care în a lumii folos,
Îl pictează pe Hristos.
Eu nu știam decât venin,
Dar privind al tău senin,
Simt cum se așează pacea,
Curățându-mă deplin.
Tulburat de galaxie,
Pentru mine ești Andromeda,
Și după milioane de ani
Sa contopit cu Lacteea.
Căci eu te cunosc de o viață,
Privind doar în ochii tăi,
Nimenea nu-ți face față,
Nimeni nu are ochii tăi.
A trebuit de mii de oameni,
Să îți treacă pe lângă mine,
Să te poate opri pe tine,
Să te fac la mea iubire.
Căci dintr-un infinit de oameni,
Când ochii noștri se privesc,
În infinit par că se contopesc,
În dorința noastră aprinsă.
Ochii tăi cei blânzi și moi,De departe mă zăresc,Făcând inima-mi sâ îmi bată,Sufletul mi-l simt vioi.
