𝗖𝗮𝗽𝗶𝘁𝗼𝗹𝘂𝗹 𝟴

1.1K 117 13
                                    

════════════════════════════════════

════════════════════════════════════

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

════════════════════════════════════

𝗔𝗷𝗮𝘅 𝗙𝗼𝗿𝗯𝗲𝘀

       — Mâine filmăm trailer-ul, spune regizorul pe un ton calm, răsfoind prin scenariu. Am ajuns din urmă și avem timp, plus că cei din echipa de editare deja ne bat la cap să le trimitem materiale.

       — Mâine? Întreabă Zander și își ridică privirea din telefonul său.

       — Mâine. Dacă întârzii, Zander, te omor.

     Își duce mâna la inimă, de parcă ar fi rănit, iar un chicotit îmi scapă discret buzele. Asta îi atrage lui atenția, dar mă întorc repede spre James, încât el să nu observe. Îl aud cum pufnește, dar nu spune nimic în mod personal.

       — Nu înțeleg de ce tragi astfel de concluzii.

       — Oare de unde? Îi replică sarcastic. Oricum mâine să fiți la timp. Nu avem doar asta de filmat, trebuie să reușim. 

     Văd expresia dezamăgită a lui Zander, de parcă era ultimul lucru pe care voia să îl facă. Însemna iarăși să stăm peste program. Teroare. Nu mă încânta absolut deloc.

     Îmi încrucișez brațele la piept și îl privesc curios.

       — Despre ce o să fie trailer-ul? Pun întrebarea. 

     Își ridică capul din scenariu și plescăi din buze. Trage ușor de gulerul hainei înainte de a răspunde:

       — Încă nici noi nu știm, dar o să vă anunțăm, îmi răspunde simplu și își aranjă ochelarii pe nas. Avem doar niște idei generale, trebuie să primim mâine scenariul după care o să ne luăm. Dar nu o să fie mult. Doar 1-2 scene, multe vor fi luate din ce am filmat deja. Depinde de cei de la editare.

       — Ce fel de idei generale? Întreb curios, iar bărbatul își scoate telefonul din buzunar.

     Ca un bătrân care folosește telefonul pentru prima dată, apropie telefonul mai mult de față, împingând ochelarii mai aproape de ochi. Căută ceva pentru câteva secunde, înainte să îmi ofere răspunsul:

       — Poate o scenă a unui sărut, poate ceva clișeic, poate ceva simplu unde nu vor fi incluse fețele voastre. Adică mă rog, nu bag mâna în foc.

     Cu coada ochiului, prind expresia de pe chipul lui Blackmore. Își trece ușor degetele prin păr, dar auzind cuvintele, colțurile buzelor i se arcuiesc într-un zâmbet discret. Își trece ușor degetele peste gura paharului din mâna sa și îl duce la buze, întorcându-și irișii verzi înspre mine. Îmi prinde privirea înainte să reușesc să mi-o mut.

Act like you love me (boyxboy)Where stories live. Discover now