Prima dată când ne-am întâlnit, palmele tale erau reci. Acum însă trezesc doar sentimente fierbinți în mine.
Doi actori. Un film de dragoste. Sentimente care nu făceau parte din scenariu. Și secrete vechi.
Ce se întâmplă atunci când te întâlnești c...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
════════════════════════════════════
𝗔𝗷𝗮𝘅 𝗙𝗼𝗿𝗯𝗲𝘀
Vântul bătea moale, lovindu-mi chipul cu un aer răcoros de toamnă. Vremea în ultimul rând era haotică. Când cald, când frig. Nici nu mai știai la ce să te aștepți. Dar oricât de cald era uneori — nu foarte cald, însă surprinzător de cald pentru o toamnă mohorâtă aproape de iarnă — vremea era posomorâtă azi. Copacii practic nu mai aveau deloc frunze, iar cerul era înnorat. Acum câteva zile aș fi crezut că ar urma să ploaie cu o astfel de vreme, însă deja nu mai am văzut soarele de zile bune, iar afară tot nu ploua… pur și simplu așa era vremea în general. Foarte tensionată.
Iar geaca de pe mine deja mi se părea subțire.
Zander își întinse degetele spre părul meu, scoțând o urmă de frunză uscată.
— Ar trebui să fii mai atent când mergi pe sub copaci, data viitoare o să te trezești cu un întreg tufiș în păr.
Zâmbesc, trecându-mi haotic degetele prin păr, în încercarea de a scoate ultimele rămășițe de frunze.
— Am magnet la ele.
— Văd.
Glasul îi era liniștit, iar pașii calmi, mergând agale pe drum. Nu încerca să se grăbească, dar prindeam urma de nerăbdare din privirea sa. Nu era genul ăla de nerăbdare în care așteaptă acel moment, numărând secundele — ci mai degrabă genul acela în care își dorește doar să pună punct, să treacă odată peste acel moment.
Deși nu îl judecam. Știam că nu vrea să fie aici cu adevărat.
Vântul devenise mai aspru, iar alegerea mea în materie de geacă devenea tot mai regretabilă. De ce naiba nu am luat ceva mai gros pe mine? Frigul mi se strecura pe sub haine, trezind un sentiment dureros pe piele. Speram că Zander nu avea de gând să rămână mult timp aici, dar în același timp nici nu voiam să-l grăbesc.
Până la urmă, era prima dată când vizita mormântul mamei lui după înmormântare. Abia venisem de la Curtea de Apel, încă eram cutremurat după tot ce am auzit acolo, iar probabil ceea ce simțeam eu acum nu era o fracțiune din ce simțea brunetul, însă el chiar și-a dorit să vină aici azi.
Cazul cu tatăl său nu era încă gata, dar era aproape, iar sentința sa urma în curând să fie pronunțată, astfel că toată situația încă era ca pe ace. Tot ce voiam în acest moment era să aud că era închis pe viață. Nu îmi păsa de altceva, nu eram nici pe departe mulțumit cu doar 20 sau 30 de ani. Ticălosul nu merita să vadă nimic mai mult decât gardurile închisorii în care va putrezi.
