Prima dată când ne-am întâlnit, palmele tale erau reci. Acum însă trezesc doar sentimente fierbinți în mine.
Doi actori. Un film de dragoste. Sentimente care nu făceau parte din scenariu. Și secrete vechi.
Ce se întâmplă atunci când te întâlnești c...
Ups! Gambar ini tidak mengikuti Pedoman Konten kami. Untuk melanjutkan publikasi, hapuslah gambar ini atau unggah gambar lain.
════════════════════════════════════
𝗔𝗷𝗮𝘅 𝗙𝗼𝗿𝗯𝗲𝘀
Verific ecranul telefonului, în așteptarea unui mesaj, dar cum a fost și mai devreme, așa era și acum. Absolut nimic. Nici o notificare, nici cel mai mic mesaj. Nu știam dacă acesta era un motiv de îngrijorat sau nu, dar îmi încrucișez brațele la piept și îmi lipesc spatele de speteaza scaunului încordat. Eram la cafenea deja, dar fata era de nevăzut, chiar dacă încă nu era ora fixă. Dar în general era mai matinală, m-aș fi așteptat să o văd deja.
Privirea îmi este atrasă de o fată care reușește să se lovească din întâmplare de chelner, iar un zâmbet mi se schițează discret pe buze, bucurându-mă în sufletul meu pentru că o vedeam în sfârșit. Uite-o și pe ea. Își cere scuze stânjenită și fuge repede înspre masa la care stăteam eu. Sclipirea entuziasmată din ochii ei îmi încălzea sufletul. I-am dus și eu mult dorul.
— Dar nu prea te-ai grăbit, Andre. Se pare că Italia te-a schimbat, îi replic pe un ton sarcastic, ea fulgerându-mă cu privirea.
Mă ridic în picioare, împingând scaunul în spatele meu, un scârțâit lung făcăndu-mă să mă strâmb. Ea face un pas înspre mine, încolăcindu-și brațele în jurul umerilor ei, trăgându-mă într-o îmbrățișare sufocantă. Îmi înconjor brațele în jurul taliei ei, îngropându-mi vârful nasului în scorbura gâtului ei, zâmbind amuzat. Nici nu am realizat cât de mult am dus lipsa acestei arome de parfum, dar se pare că o făcusem.
— Keh! Am fost blocată în trafic, taci naibii.
— Te doare adevărul? Zâmbesc ștrengărește și îmi trag scaunul, așezându-mă înapoi la masă.
Trag meniul, verificând să văd ce voiam, ea aruncându-se pe scaun, puțin iritată la auzul comentariului meu. Mă privi chiorâș, strâmbându-se la mine, apucând și ea meniul din fața ei. După câteva luni în care discuțiile noastre s-au rezumat doar la mesaje și facetime, ea a revenit în sfârșit din Italia. Aveam impresia că nu o văzusem de o veșnicie. Avuse filmări, se filmase într-un serial polițist și fusese ocupată până peste cap, deci nu o puteam judeca.
Dar mi-ar fi plăcut plăcut mult timp să-mi petrec cu ea.
— Tu nu îți imaginezi cât de bine este chiar să înțelegi limba. Mă simt de parcă pot înțelege în sfârșit ce se întâmplă în jurul meu, a continuat entuziasmată, sprijinindu-și trupul în coate.
— Nu aveai traducător?
— Am avut. Primele 2 zile. După s-a îmbolnăvit, iar după ce s-a însănătoșit, tot avea de mers la spital, pentru că avuse niște probleme cu plămânii. Și știi cum sunt eu, nu mă lasă sufletul să refuz pe nimeni.
