Prima dată când ne-am întâlnit, palmele tale erau reci. Acum însă trezesc doar sentimente fierbinți în mine.
Doi actori. Un film de dragoste. Sentimente care nu făceau parte din scenariu. Și secrete vechi.
Ce se întâmplă atunci când te întâlnești c...
Felicitări cu noul început de an școlar pentru cei care încep azi pe 1 septembrie, vă înțeleg durerea <\3 🥲
════════════════════════════════════
Ups! Gambar ini tidak mengikuti Pedoman Konten kami. Untuk melanjutkan publikasi, hapuslah gambar ini atau unggah gambar lain.
════════════════════════════════════
𝗕𝗹𝗮𝗰𝗸𝗺𝗼𝗿𝗲 𝗭𝗮𝗻𝗱𝗲𝗿
Afară ploua.
Cerul era înnorat, picături de ploaie lovind geamurile mașinii. Se prelingeau pe sticlă, un sunet repetitiv, dar relaxant, auzindu-se în mașină. Mergeam liniștit cu mașina, doar cu 50km la oră, însă în momentul de față, numai liniștit nu eram. Degetele îmi erau încleștate în volan, iar pieptul încordat. De fapt, eram departe de cuvântul liniștit. Prea departe.
I-am spus adevărul lui Ajax.
Nu mai mult și nici nici puțin. Am regretat aproape instant tot ce mi-a părăsit buzele, chiar dacă el nu a zis nimic. Eram un idiot. Ar fi trebuit să păstrez adevărul până la capăt, dar când am auzit ce a zis idioata aia de Andre, nu am mai avut răbdare.
Simțisem ca și când ceva plesnise în interiorul meu. Izbucnisem. De ce a mințit? De ce naiba a trebuit să mintă?! Și așa a făcut suficient de mult rahat până acum. Chiar nu era necesar să se amestece și mai mult decât o făcuse. Ce motiv ți-ar trebui încât să ajungi în așa mod de josnic și practic să speli podelele cu tine mințind?
Am stat aproape nonstop cu el. Când să mai reușesc să zic rahaturi de genul? Nu am 12 ani să mă prostesc în așa hal.
Îmi trec degetele prin păr, dorindu-mi doar să mi-l smulg pe tot din cap din cauza stresului. Sunt un tâmpit. Un idiot ce nu este în stare sa își țină gura închisă. Mă simțeam de parcă mi-am săpat mormântul singur. Chiar dacă el nu a zis absolut nimic, am citit de pe expresia chipului său tot ce era necesar. Am văzut acea schimbare între uimire și dezamăgire. În momentul în care palma i-a căzut lângă corp, de parcă nu putea înțelege dacă eu vorbesc aiurea sau pe bune.
Iar eu am plecat, cât de repede am putut, iar el nu m-a chemat și nici nu a încercat să vină după mine. Nu de parcă mi-aș fi dorit să o facă, dar poate— poate ar fi fost mai bine.
Nimic nu putea merge mai groaznic ca acum.
Nici nu am realizat când am accelerat mașina, acul vitezei mergând spre 70 km deja. Sper că aveam acasă suficiente pastile încât să fac overdose ori ceva, numai să nu-l văd pe Ajax mâine. Îmi venea să mor. Era totul oribil. Nici măcar explicații nu eram în stare să-i ofer.
