Prima dată când ne-am întâlnit, palmele tale erau reci. Acum însă trezesc doar sentimente fierbinți în mine.
Doi actori. Un film de dragoste. Sentimente care nu făceau parte din scenariu. Și secrete vechi.
Ce se întâmplă atunci când te întâlnești c...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
════════════════════════════════════
𝗔𝗷𝗮𝘅 𝗙𝗼𝗿𝗯𝗲𝘀
Aud sunetul apei oprindu-se, privindu-mi reflexia în oglindă. Era întuneric în baie, dar lumina slabă de la geam îmi accentua fiecare parte din corp. Îmi vedeam liniile corpului, irișii fixați în imaginea din oglindă și cearcănele de sub ochi. Degetele îmi erau încleștate în pumni, sprijinindu-mă de chiuvetă. Nu se mai observau pe mâini atât de bine vânătăile. Probabil din cauza bronzului, care fusese bine primit — puteam purta tricouri cu mâneci scurte lejer.
Îmi dau părul pe spate, coborându-mă spre robinet. Las apa sa curgă în palme, simțind lichidul rece să-mi curgă printre degete, spălându-mi fața. Era revigorant. Apa rece în combinație cu pielea fierbinte se simțea plăcut. Chiar era mult prea cald afară.
Câteva picături se preling de pe frunte, pe bărbie, lovind chiuveta.
Ridicându-mi privirea, întâlnesc ochii lui în reflexie.
Un aer rece îmi cuprinde întreg corpul, înghețând în loc. Nici măcar nu mai îndrăzneam să respir, de parcă îmi era frică că dacă o să fac orice mișcare sau sunet, el o sa dispară. De parcă îmi era frică că nu era real ci doar o producție a minții mele nebune. Nu pentru că nu mă așteptasem să fie aici acum. Ci pentru că îmi fusese atât de dor. Simțeam cum pieptul îmi este copleșit de o căldură usturătoare, îmi făcea până și răsuflarea mai grea. Înghit golul din gât, dar nu voia să coboare în stomac. Pieptul îmi cobora și urca cu fiecare respirație frenetică. Picături de apă spre prelingeau din părul și de pe pielea sa, lovind podeaua de sub picioarele sale. Obrajii îi era roșii de la toți acești vapori fierbinți de apă, iar trupul îi era acoperit doar de un prosop ce abia se ținea pe dânsul.
De parcă era sculptat, privirea mea îi explora fiecare bucățică din piele în reflexia aburită a oglinzii. Nici măcar nu mă eschivam, urmăream fiecare linie cu jind de parcă era doar un exponat dintr-un muzeu de artă — ceva ce nu puteam atinge.
— Nu m-am așteptat să fii aici, Ciel, glasul său se auzi apăsat în ecoul încăperii.
Nici nu am realizat când m-am împins singur în chiuvetă, de parcă voiam să devin una cu ceea ce era în spatele meu.
— Scuze dacă am intrat peste tine. Am văzut că era cineva în duș, dar am vrut doar să-mi spăl repede mâinile, îi explic agitat, simțindu-mă de parcă cu fiecare minută, rămâneam tot mai mult fără de oxigen.
Râde.
Genul ăla de râset. I-am dus dorul atât de mult.
Oare cât timp a trecut? Două luni jumătate? Timpul fără de el a trecut atât de greu, încât simțisem că mor încet. Mă sufocam. Dar el fusese ocupat cu cazul, iar eu cu spitalul. Am fost internat atât de mult timp, încât la un moment dat fusesem convins de un singur lucru: faptul că am înnebunit. Nu m-am mai simțit niciodată în așa mod.
