Clanul Leilor Reîncarnarea

Capitolul 1: Scrisoarea Și Decizia

         Luna se întreba mereu, de ce oameni au inventat aceste celule multiple în care un număr considerabil de elevi ascultau ce avea de spus un profesor, nu putea să fie afară, în aer liber? Sigur ar fi fost atunci alte scuze, de pildă:„Mă scuzați, ascultam cântecul păsărelelor!"sau„A clacxonat, ce ați zis?" Era așa de monotonă viața unui elev, nu că s-ar fi plâns, era mulțumită de viața sa, departe de orice fel de problemă care să-i aducă aminte de trecut.

        Ora se terminase ca toate, dar elevi aveau fețele luminate. Era ultima oră.
        În timp ce Luna își strângea lucrurile vede că mulți dintre colegi ei erau deja pe hol, îndreptându-se spre ieșire. Nu o mira. Doar că a așteptat ca toată lumea să plece, să fie ultima care să părăsească încăperea. Nu voia să mai atragă atenția. I se putea observa fericirea când se vede în afara clădirii gigantice de culoarea rubinului, ieșind ultima de parcă părăsea o clădire al cărei proprietar era chiar ea. Iese din curtea liceului, ignorând toate privirile care o urmăreau din aproape în aproape, așteptând să se întâmple ceva, simțind, o cale care avea să i se arate copilei, dar care să fie aceea?

        După supraviețuirea în autobuzele aglomerate ajunge în scara friguroasă a blocului, dar privirea îi este capturată de cutiile poștale prăfuite. Cutia aparatamentului său era plină cu plicuri ceea ce era destul de ciudat deoarece facturile erau plătite, iar tatăl ei nu a anunțat că ar aștepta vreo scrisoare, îngrijorând-o. Iese rapid din transă, își scutură capul, ia scrisorile mergând în apartament. La intrare se găsește întâmpinată de o claie de păr de culoarea focului, destul de încurcat, părea a fi cucerit de un clan de vârtejuri. Chipul Lunei se luminează ușor, ochii micșorând-se, iar un zâmbet micuț își face apariția pe figura sa. Putea recunoaște de la un kilometru acel păr deranjat și statura medie a surori ei mai mici.

         —Bună și ție, micuță panda!

         —Micuță panda? De când?

         —Panda roșu. Păr roșu. Fă tu legătura.

         —Cum a fost azi la liceu?întreabă roșcata zâmbind.

         —Greu! Sinceră să fiu, nu cred că ai vrea să te încarc cu informații inutile despre niște chestii care, probabil o să ți se pară fără sens!masturiseste, dar este captată de scrisori. A! Și....au venit niște scrisori!zice mergând în camera sa și le aruncă pe birou având atenția asupra ghiozdanului de culoarea abanosului și a cărților care îi cărau toți nervi existențiali în acel moment.

           Corina intră după ea, curioasă de conținutul plicurilor, intrând rapid în posesia lor. Erau destul de uzate ceea ce o face pe roșcată să înțeleagă că vin de departe. N-a mai stat pe gânduri și le citește cui le sunt predestinate, ambele așteptându-se să fie toate pentru tatăl lor, dar au rămas uimite când roșcata a anunțat urmatori posesori.

           —Pentru tata...alta...una pentru Răzvan?! Și pentru mine? Cât și pentru tine, Luna!spune oferindu-i scrisoarea surori sale. Răzvan! Vino un pic!

           Luna nu era uimită de obiectul în cauză, crezând că este vreo farsă de la prieteni ei, dar totuși și frații ei au primit câte una, ridicându-i semne de întrebare. Deschide plicul scoțând conținutul acestuia. O coală perfect îndoită pe care se afla un nume. Yuri Akira...?! Șatena înghite în sec la văzul acelui nume. Își întoarce privirea către frați ei care erau oarecum confuzi. Dar, spre deosebire de ei, ea știa exact ce o să se întâmple dar încerca în sub conștient să se minta singură. Că nu e cea ce crede. Dar toate gândurile îi sunt răvășite de conținutul scrisorii.