Clanul Leilor Reîncarnarea

Capitolul 5: Portar Pentru Portar

        —Vă felicit pentru prima voastră victorie Leilor!spune antrenoarea Yuri.

        Toti Leii erau în extaz, doar câștigaseră primul lor meci în această formulă, era un început promițător, iar îndoiala că nu vor reuși dispăruse.

        —Și cu cine urmeaza să jucam?intreaba entuziasmat Alex.

        Antrenorul Haru își face apariția cu un dosar de o nuanță roșiatică în mână. Îl deschide la o pagină exactă, punând degetul și citește cu o voce care ar fi nimicit munții:

        —Echipa Școlii Hakuren! O echipă destul de bună și numeroasă în atacanți! Sunt în număr de șase!

        —Cât!?se aude glasul lui Sam . Nu sunt c-am mulți?

        —Nu dacă au o strategie care să implice un număr așa mare! mărturisește antrenoarea. De aceea vom întări defensiva. După cum s-a observat, ei sunt slabi în apărare,iar ăsta ar putea fi glonțul nostru de aur!

        Chiar dacă Lei erau siguri de victorie, fiind îmbărbătați de la primul meci, știau că nu trebuiau să-și lase garda jos. Poate că adversara lor nu este bine pregătită pe partea de apărare, dar au experiență față de ei. Meciuri câștigate contra unor ehipe bine cunoscute în Japonia, acest fapt făcându-i o echipă puternică.

        —Sigur o să-i batem! E floare la ureche!spune mândru Albert.

        —Zice cel care nici măcar nu a jucat în primul meci!zice Jake un pic amuzat.

        —Spune cel care de-abia și-a învățat prima tehnică.  Nu aș vorbi dacă aș fi în locul tău, Albăstrel!răspunde Albert atacându-l cu o privire rece.

        —Măcar eu am o tehnică!

        Se aruncau vorbe grele între cei doi, iar intențiile lor erau neprevăzu-te. Exista o șansă să înceapă o bătălie cu un final neplăcut? Dar înainte  ca această variantă să fie luată în considerare de către restul echipei, una dintre managere se bagă între ei.

        —Cred că puteți lăsa circul pe altă dată!spune Kiko, una dintre fetele care îi ajutau cu tot ce aveau nevoie, și care în momentul de față îi ținea pe cei doi de urechi. Puteți continua ,doamnă!

        —Mulțumesc, Kiko! După cum spuneam...Ei pot fi învinși, dar să nu luăm asta ca și cum ei ar fi slabi, vă asigur, nu sunt! Așa că trebuie să ne apucăm cât mai repede de antrenamente. Avem două săptămâni până la meci. Așa că, să-i dăm bice!

        —DA!!spun toți Lei în cor.

                             ******

        Spledoarea lunii era singura care mai lumina străzile Tokyo-ului, făcându-l magnific cu jocul ei de lumini. Din păcate, nu era nimeni care să îi poată vedea efortul depus. Sau poate mă înșel?
        În apropiere mai era o luminiță care provenea de la nocturnele de pe terenul de fotbal, aflându-se unul dintre Lei, Albert Kim. Acesta, cu ajutorul unei mașinări de aruncat mingi se antrena, apărând poarta de orice minge...sau asta și-ar fi dorit. Majoritatea mingilor fiind în poartă.

        —Am castigat primul meci, și nici nu a trebuit să joc! Desigur nu a fost nevoie de puterea mea. Mai ales....că au avut-o pe Luna Blackfire ca portar. Chiar și așa, dacă aș fi fost acolo sigur aș fi fost la fel de puternic ca ea! Și aș fi apărat...!spune băiatul, dar în acel moment un alt balon intră în poartă. La naiba!

        Părea că cu cât se enerva mai tare cu atât mai multe goluri primea. Totul era așa trist. Un copil cu vise mari, dar c-am nepriceput. Neștiind ce să facă și cum să facă. Iar acest lucru îl măcina pe interior.
        O altă minge lansată de respectiva mașinărie ajunge în poarta lui, făcându-l parcă să o ia razna. Respirația sa devenind o pufăială incontrolabilă.