Clanul Leilor Reîncarnarea

Capitolul 10: Un câștig și un mister

        La vila Leilor era fericire din belșug. Se ținea o mică petrecere, doar se calificaseră în semifinalele turneului! Era un pas excelent pentru ei și erau fericiți. În timp ce restul discutau fericiți și gata de următoarele meciuri, căpitanul era preocupată cu alte lucruri. Nu era în apele ei și cine putea s-o condamne? A aflat niște vești pe care nu știa în ce categorie să le bage dintre adevăr și minciună, doar a fost acolo la momentul accidentului... Și-l aducea aminte perfect.

Flashback

        Era o zi ca oricare alta. Îmbogățită de razele maestuase ale soarelui care mângâiau iarba verzuie a terenului. Nu părea a fi nimic nou, dar pentru ea era, finala cupei de tineret era pe cale să înceapă. Era așa ferictită că poate să câștige cupa și să-și facă bunicul, care era și antrenorul, mândru. Era un vis împlinit, dar ceva sau mai bine spus cineva lipsea. Bunicul nu era pe teren cu restul echipei, întârzia. Micuța șatenă a încercat să dea de el cu ajutorul tehnologiei, dar era de negăsit, așa că se văd nevoiți să continue fără el și să fie ajutați de antrenorul secund.
         Terenul nu era pe un stadion grandios, era unul modest lângă parc unde dacă treceai pe acolo pentru o scurtă plimbare și erai un fan al fotbalului puteai să-l vezi lejer meciul. Era chiar un punct de observare excelent pe micuțul pod de piată, vedeai tot terenul. Chiar și așa copiilor li se părea ceva nemaivăzut. Se simțeau importanți. Luna ar fi mințit dacă spunea că nu era și ea uimită, dar a preferat să nu spună nimic de locația finalei.
        În timpul meciului echipa sa conducea, chiar dacă era scorul destul de străns ea încerca să nu le permită adversarilor atâtea șanse de gol. Totul decurgea de minune. Se aproprie de fluierul final. Erau așa fericiți. Mai era un pic și deveneau campioni.
        În acel moment Luna observă, chiar pe podul de langă teren pe bunicul lor făcându-le galerie. Venise. Avea aceeași postură impunătoare, dar privirea sa caldă îi înlătura toate calitățiile înspăimântătoare. Șatena îl privește zâmbind. Era fericită că putea s-o privească în timp ce câștiga. Totul părea a fi visul unui copil împlinit, nu-i așa? Dar uneori visele acelea sunt prea scumpe ca să fie avute de orișicine.
        După trunchiul cafeniu al unui alun apare o umbră a unui om, dar ceva era ciudat cu aceasta. Luna a văzut că una dintre mâini era mai lungă decât cealaltă așa că a crezut că era un montru. Totuși era prea mică atunci ca să-și dea seama de arma pe care o ținea "monstrul ei" în mână. Armă al cărui glonț a fost trimis ca o priatră murdară aruncată drept către sufletelul unui copil, fix în pieptul bunicului său. Când sângele a apărut se iscă și panica în mulțime, o scenă scoasă din filmele de groază doar că ecranul televizorului era demult pierdut. Chiar dacă o mână de oameni îi înconjurase bunicul, Luna tot putea să-l vadă străduindu-se să respire. Fata rămăsese stană de piatră. Tot ce a mai văzut era o minge de fotbal ce i-a căzut din mână fiind pătată de sânge. Chiar și după toate ajutoarele primite, familia sa a fost anunțată de marele dezastru, omul care-i arătase dragostea pentru acest sport murise...

End of Flashback

        A fost doar glonț, un singur glonț care a provocat atâta durere și suferință pentru tânăra șatenă. Își jurase că nu se va mai atinge de mingea zăpezi pătată de lacrimile nopții, dar ce să vezi că nu s-a putut abține sau poate fotbalul n-o putea lăsa să plece. Acum era căpitan. A devenit ceea ce era odată bunicul ei pentru aceasta, un mentor! Persoana care e acolo pentru oricine, persoana care nu judeca după aparențe și doar vroia un meci bun cu toată lumea. Se schimbase...
        Aceasta este scoasă din propriile gânduri de către unul din colegii ei, Albert.

        —Căpitane, de ce stai aici așa singură? Petrecerea asta e pentru toți. Distrează-te!îi sugerează zâmbind.

        Luna îl analizează din cap până-n picioare. Albert era un exemplu excelent al puterii ei. La început era rece și distant, dar atunci când și-a lăsat garda jos și a văzut că nu trebyuie să fi cel mai bun ca să fi acceptat de cei din jur, s-a schimbat. Acum părea alt om, vesel și plin de viață. Era fericită pentru el.